Delegația Permanentă a PNL a aprobat Statutul. Chiliman: Sunt dezamăgit
Delegaţia Permanentă a PNL a votat, joi, propunerile pentru modificarea Statutului partidului. Printre acestea se numără înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, suplimentarea numărului de vicepreşedinţi la 30, iar funcţia de secretar general va fi supusă votului Congresului. Andrei Chiliman a declarat că este foarte dezamăgit de noul Statut şi că nu va participa la Congres.
Andrei Chiliman a adăugat că amendamentele sale privind alegerea membrilor BPC uninominal şi desfăşurarea de alegeri interne şi desemnarea candidatului pentru Preşedinţie prin votul tuturor mebrilor au fost respinse."Propunerea de statut centralizează foarte mult deciziile. E un statut mai rău decât cel actual. Consider că în acest moment practic partidul e subordonat intereselor unei singure penrsoane", a spus Chiliman, potrivit Mediafax. El a adăugat "Am decis din acest motiv să nu particip la lucrările Congresului. E primul Congres la care nu particip de când s-a reînfiinţat PNL".
Chiliman a subliniat că nu va pleca din PNL. El a mai spus că nu va participa ca membru de drept în niciun fel de organism în care, eventual, ar avea dreptul conform noului statut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News