Data publicării:

'Delegat de tineret la Uniunea Europeană', nou program pentru tineri

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
Victor Negrescu
Victor Negrescu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) au lansat, vineri, programul 'Delegat de tineret la Uniunea Europeană' prin care tinerii români se vor putea implica mai mult în viaţa civică europeană.

Delegat de tineret la Uniunea Europeană poate fi orice tânăr cu cetăţenie română, student sau absolvent de studii superioare, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, potrivit unui comunicat al MAE. Cunoaşterea fluentă a limbii engleze şi / sau franceze este o condiţie obligatorie pentru participarea la competiţie, iar candidatul trebuie să aibă, de asemenea, experienţă relevantă în activităţi de voluntariat şi în domeniul activităţii politicilor pentru tineret, relevă sursa citată.

Potrivit acesteia, candidaturile pot fi depuse până pe 20 octombrie, prin intermediul formularului de înscriere disponibil pe site-ul de prezentare a pregătirilor pentru preluarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, www.romania2019.eu, iar în urma selecţiei de dosare se vor selecta cinci fete şi cinci băieţi. Aceştia vor susţine un interviu în urma căruia o fată şi un băiat vor obţine statutul de delegaţi de tineret la Uniunea Europeană.

Câştigătorii vor participa la o serie de acţiuni organizate în marja Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, precum şi la evenimentele de lansare şi de închidere ale acestui mandat, alături de oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene şi ai României, informează MAE.

În sprijinul celor dornici de a promova România

'Am căutat să-i ajutăm şi să-i încurajăm pe tineri să participe activ la pregătirea şi exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, iar acest program îşi propune să vină în sprijinul celor dornici de a promova România şi valorile europene, de a face cunoscute la nivel european problemele de tineret şi reprezintă o şansă de a cunoaşte mai bine instituţiile şi procesul decizional al Uniunii Europene, în contextul acestui moment important pentru parcursul european al ţării noastre. Vor fi selectaţi doi tineri, un băiat şi o fată, ce îşi vor desfăşura activitatea atât în ţară, cât şi în cadrul instituţiilor europene, pe durata mandatului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene', a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, în cadrul evenimentului de lansare găzduit de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, aminteşte MAE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel