"Am văzut cum, imediat după publicarea execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului, mulţi s-au grăbit să facă scenarii îngrijorătoare cu privire la deficitul bugetar. Aş vrea să îi liniştesc, suntem un guvern responsabil cu prezentul şi viitorul României. Ne vom încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB, în conformitate cu tratatul Uniunii Europene. Execuţia bugetară pe primele şase luni arată trei factori determinanţi pentru guvernarea noastră.
Acordăm atenţia cuvenită investiţiilor, suntem preocupaţi de absorbţia fondurilor europene, ne onorăm angajamentele privind majorarea veniturilor populaţiei. Investiţiile publice pe primele şase luni ale anului 2018 au ajuns la 9,1 miliarde de lei, comparativ cu 6 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului 2017. Vorbim, aşadar, despre o creştere foarte importantă, cu aproximativ 50%", a declarat Viorica Dăncilă.
Premierul a adăugat că investiţiile străine directe "au crescut, de asemenea, în primul semestru al acestui an la 2,21 miliarde de euro, comparativ cu 1,93 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut".
"În primele şase luni ale anului, au intrat în economie 6,9 miliarde lei din fonduri europene, mă refer la plăţi efectuate, sumă cu aproape 22,8% mai mare decât cele încasate în anul 2017, în aceeaşi perioadă. Aceste cifre confirmă faptul că măsurile luate în mandatul actualei guvernări au fost bune pentru economie, iar Guvernul va continua să susţină această pârghie de încurajare a creşterii economice", a mai declarat Dăncilă.
Premierul a precizat că, din perspectivă socială, execuţia bugetară pe primele şase luni ale acestui an reflectă creşterile consistente de salarii din educaţie şi sănătate. "Totodată, arată majorarea punctului de pensie la 1.000 de lei de la 1 iulie 2018, devansarea sumei pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna iulie, care se distribuie prin Poşta Română, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie", a mai spus Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie