Data actualizării:
Data publicării:

Dedeman, noul sponsor al Simonei Halep. Parteneriat sută la sută românesc

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp

Sub sloganul performanță 100% românească, Dedeman - lider pe piața locală a retailului de bricolaj, anunță lansarea oficială a unui parteneriat cu Simona Halep, cea mai bună jucătoare profesionistă de tenis din România.

Parte a acestei colaborări, pentru fiecare magazin nou deschis, Dedeman va inaugura și un teren de tenis. Datorită performanțelor sale unice în istoria tenisului feminin din România, Simona Halep, numărul 3 mondial în clasamentul WTA, a devenit un simbol pentru români.

Prin acest parteneriat, Dedeman, la rândul său o afacere autohtonă ce deține conducerea categoriei în care activează, dorește să își arate susținerea pentru performanța 100% românească.

"Deși venim din domenii total diferite, sunt multe lucruri prin care ne asemănăm, iar aici mă refer la ambiție, la pasiunea pe care o punem în tot ceea ce facem și la dorința de a ne depăși de fiecare dată limitele. Noi credem că nici un vis nu este de neîmplinit dacă te dedici trup și suflet, iar Simona ne dovedește asta prin fiecare meci disputat," a declarat  Dragoș Pavăl, preşedinte Dedeman.

Citește și: Dedeman-Simona Halep. DEDEMAN, contract de sponsorizare cu SIMONA HALEP

"Ideea acestui parteneriat mi-a venit în timpul unui meci de tenis cu domnul Bogdan Enoiu de la McCann pe care dacă îmi amintesc bine l-am pierdut cu 6-0, 6-1. Astfel, am decis să finanţăm construcţia câte unui teren de tenis în cadrul fiecărui magazin Dedeman ce va fi deschis de-acum încolo, costurile estimate fiind de 30.000 – 35.000 de euro pentru fiecare teren. Planurile noastre prevăd deschiderea a 13 magazine Dedeman în România, iar trei dintre acestea vor fi inaugurate chiar în acest an în Bucureşti, Deva şi Târgu-Jiu", a mai declarat Dragoş Pavăl.

La rândul său, Simona Halep a declarat că: "De fiecare dată când joc, îi simt pe români alături de mine, același lucru îl simt și acum. Întotdeauna ne dorim să facem echipă cu cei mai buni, iar de astăzi mă bucur că fac echipă cu Dedeman, numărul unu în domeniul lor. Sunt încântată să colaborez cu români ambițioși și pasionați de ceea ce fac."

Citește și: SIMONA HALEP, US OPEN 2014. Simona Halep, elogiată de specialiștii în tenis

Ca urmare a acestui parteneriat, Dedeman a anunțat că vrea să inițieze un proiect în colaborare cu Federația Română de Tenis, dedicat tuturor celor pasionați de sportul alb din România. Pentru fiecare magazin Dedeman nou deschis, retailer-ul va construi sau va amenaja și un teren de tenis.

Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor peste 20 ani de activitate, au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfăşurată în jurul clientului, cerinţele acestuia şi satisfacerea acestora fiind prioritare.

Dedeman în cifre

- 37 magazine, două centre logistice, parc auto propriu;

- peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;

- peste 6.770 de angajaţi;

- circa 380.000 mp suprafaţă de vânzare;

- între 6.000 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel