Prăbuşirea Argentinei durează de mai multe decenii deja, ca urmare a confruntării cu o boală economică cronică sub diferite guverne. 

Tot ceea ce este rău în Argentina obişnuieşte să se înrăutăţească. Criza nu descrie corect ce se întâmplă la Buenos Aires. Este un declin care durează de decenii. Au fost, este adevărat, câteva momente mai bune, dar au fost pauze într-o traiectorie descendentă a unei ţări care a fost cândva una dintre cele mai avansate de pe planetă. Greu este să înţelegem motivele acestei soarte. La urma urmei, nu există probleme geopolitice în jurul teritoriului argentinian, cu excepţia disputei privind insulele Malvine/Falklands cu britanicii de acum 40 de ani. Pământurile argentiniene sunt printre cele mai fertile din lume. Populaţia, educată la standarde regionale. Nu există dispute sectare. În zonele mai populate, nu se produc dezastre naturale precum cutremure şi uragane. Softpower-ul argentinian este uriaş, incluzând personalităţi precum Messi, Papa Francisc, Ricardo Darín şi figuri din trecut, precum Borges.

Cu toate acestea, Argentina se confruntă cu o boală economică cronică. Există zeci de pachete şi politici eşuate în cele mai diferite guverne din punct de vedere ideologic. Au existat crize în guvernele peroniste şi neperoniste; în guvernele de dreapta şi de stânga; în guvernele militare şi civile. Alberto Fernández este doar ultimul dintr-o listă de preşedinţi incapabili să rezolve problemele economice argentiniene.

Cei care urmăresc Argentina de puţin timp pot crede în mod incorect că inflaţia actuală ar fi un fapt inedit. La urma urmei, a trecut de la 100% pe an. La sfârşitul anilor '80, în guvernarea lui Raúl Alfonsín, a ajuns, însă, la 96,5% pe lună. Repet, pe lună. Preţurile se dublau lunar, nu anual. În 1989, inflaţia anuală a Argentinei a ajuns la peste 3.000%. Este adevărat, în ultimele trei decenii, cifrele actuale sunt cele mai proaste. A existat chiar o perioadă, la începutul secolului, când inflaţia a fost negativă. Ce s-a întâmplat la acea vreme? Domnea un curs fix de un dolar la un peso, ceea ce a provocat prăbuşirea monedei la sfârşitul anului 2001. Prin urmare, nu a fost un mare avantaj.

Pentru a ne face o idee, economia argentiniană a înregistrat scăderi ale PIB-ului în peste 40% din ani în ultimele şase decenii. Adică, venitul anual al Argentinei a scăzut în 24 dintre ani începând cu 1963. Din acest motiv, se numeşte declin, iar nu criză. Nu voi compila aici toţi anii de prăbuşire pentru a nu ajunge la un text insuportabil. Dar a scăzut cu 4,5% în 1978 în perioada dictaturii militare de extremă-dreapta. A scăzut cu 7% în 1989 în guvernarea de centru-stânga a lui Raúl Alfonsín, a Uniunii Civice Radicale. A scăzut cu 3,3% cu peronistul de dreapta şi neoliberalul Carlos Menem, în 1999. A înregistrat o prăbuşire abisală de aproape 6% cu Cristina Kirchner, peronistă de stânga. În 2018, în guvernul de centru-dreapta al lui Mauricio Macri, a înregistrat o scădere puternică de 2,8%.

Este greu de înţeles logica. În Liban, o altă ţară care se confruntă cu un colaps economic, este mai uşor de înţeles. Este vorba despre o ţară minusculă, cu cea mai mare diviziune sectară de pe planetă, cu cel mai mare număr de refugiaţi pe cap de locuitor, cu un război civil într-o ţară vecină (Siria), care este inamicul altui vecin (Israelul), cu interferenţe externe din partea mai multor naţiuni, pe lângă prezenţa unor miliţii precum Hezbollah. Dar Argentina? Ce o face atât de unică, încât să fie scena acestui declin?

Ca urmare a haosului economic, indicatorii sociali continuă să se deterioreze. Fără îndoială, aşa cum am scris aici, ei sunt mai buni decât Brazilia în ceea ce priveşte indicele de dezvoltarea umană, de securitate, de educaţie, de sănătate, de inechitate socială, democraţie şi libertate a presei. Dar declinul generalizat îi determină pe argentinieni să se apropie negativ de vecinul lor din nord, ceea ce, să recunoaştem, este foarte rău, scrie Rador. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News