DECIZIILE MOMENTULUI în România. Raluca Turcan, mesaj aproape de miezul nopții
Guvernul a adoptat noi măsuri importante.
„De la 1 iunie intrăm într-o nouă fază de relaxare, după restricțiile impuse de contextul epidemiologic. Guvernul a adoptat noi măsuri prin care se va relua activitatea în anumite domenii sociale. Toate regulile care însoțesc însă măsurile de relaxare trebuie respectate cu strictețe”, a scris Raluca Turcan pe contul de Facebook, joi, aproape de miezul nopții.
„Așadar, din 1 iunie:
Se vor putea desfășura spectacole de tip drive-in, în anumite condiții ce vor fi stabilite prin ordin comun al miniștrilor sănătății și culturii;
Se vor putea desfășura concerte și spectacole în aer liber, cu maxim 500 de spectatori, respectând distanța de 2 metri între participanți și cu obligația purtării măștilor.
Se redeschid terasele, cu o distanță de minimum doi metri între mese şi cu maximum patru persoane la o masă, dacă provin din familii diferite şi respectând măsurile de protecție sanitară;
Se ridică restricțiile privind deplasarea persoanelor în afara localității, respectiv a zonelor metropolitane;
Se redeschid plajele, cu condiția păstrării distanței de 2 metri între șezlonguri, dacă sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de protecție sanitară;
Se reiau transportul feroviar internațional și transportul rutier internațional de persoane, cu respectarea condițiilor stabilite;
Se vor putea organiza şi desfășura competiții sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;
Sportivii profesioniști se vor putea antrena în spații închise, cu condiția unei distanțări de 7 metri.
Vom putea relua toate aceste activități de la 1 iunie pentru că toți pașii pe care Executivul i-a făcut până acum în gestionarea epidemiei au avut drept suport evaluările specialiștilor epidemiologi. De asemenea, dialogul permanent pe care l-am avut în toată această perioadă cu reprezentanții tuturor sectoarelor de activitate ne-a ajutat să găsim soluții sigure pentru a putea relua, treptat, activitatea în cât mai multe domenii.
Extrem de important este, însă, ca fiecare dintre noi să rămână responsabil și să respecte regulile! Numai așa vom avea un recul al epidemiei, doar așa vom putea să ne menținem sănătoși!”, a precizat Raluca Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News