Decizii importante ale DNA. Ce au hotărât procurorii
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Procurorii DNA Ploiești au dispus, marți, noi măsuri în dosarul ce-i vizează pe deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma și de președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu. 

Măsura preventivă în cazul celor trei politicieni a fost prelungită cu încă 60 de zile, timp în care Sebastian Ghiță, Vlad Cosma, Mircea Cosma continuă să fie sub control judiciar. 

Politicienii știau ce-i așteaptă în sediul DNA. Vlad Cosma a declarat presei că s-a prezentat la această instituție pentru prelungirea controlului judiciar în dosarul în care este urmărit penal și cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu. La ieșirea de la întâlnirea cu procurorii, deputatul a declarat că nu va mai contesta în instanță decizia anchetatorilor. Procurorii au menținut toate interdicțiile anterioare, inclusiv aceea de a lua legătura cu deputatul Sebastian Ghiță, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Mircea Cosma, în schimb, va contesta măsura controlului judiciar, prin care se menține interdicția de a-și exercita funcția administrativă. Totodată, procurorii i-au admis o cerere prin care i se permite să părăsească pentru o perioadă țara pentru a participa la un eveniment cultural în Republica Moldova.

Sebastian Ghiță și Vlad Cosma sunt acuzați în dosarul lui Iulian Herțanu de sprijinirea unui grup infracțional organizat. Pe lângă acuzație de sprijinirea unui grup infracțional organizat, lui Mircea Cosma i se mai aduce acuzația de folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel