Data publicării:
Decizii-cheie din PNL, în mâna lui Klaus Iohannis. Marian Petrache: Ceva ce știe foarte puțină lume
Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, marți, că lista cu aleșii locali care au trecut de la PNL la PSD în baza ordonanței pentru migrația aleșilor este la președintele Klaus Iohannis.
"Să vă spun ceva, ceva ce ştie foarte puţină lume. Imediat după ce s-a încheiat perioada de aplicare a ordonanţei 55, adică perioada de tranziţie, preşedintele Iohannis mi-a cerut lista nominală cu primarii care au plecat din PNL. Nu e o decizie în PNL legat de asta. La alegerile locale, cetăţeanul e mult mai implicat. Îl alege pe ăla de lângă el. Vom vedea care va fi situaţia. Vreau să spun altceva: noi o să cerem filialelor nişte nivele de performanţă şi mai punem condiţia de integritate pentru toţi candidaţii noştri. Selecţia se face în baza a doua criterii esenţiale: de integritate şi sondajul de opinie. PNL nu mai este un partid ca până la unificare, în care să ne gândim că trebuie să luăm un scor bun", a explicat Marian Petrache, la Adevărul Live.
El a fost întrebat cum poate PNL să accepte revenirea primarilor traseiști, după ce, pe unii dintre ei i-a acționat în instanță. Marian Petrache a răspuns: "În politică, nu poţi să fii fată mare. PSD a făcut altceva: a dat o lege prin care s-au furat primari. Faptul că unul din foştii primari PNL e acceptat pentru o filială nu seamănă cu ordonanţa dată de PSD cu un scop bine determinat, să câştige alegerile prezidenţiale. PSD mai avea să dea o ordonanţă prin care să numească câştigătorul alegerilor, în rest, făcuse tot".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News