Data actualizării:
Data publicării:

Decizie Tribunal Sibiu. Fostul primar Astrid Fodor revine în funcţie. Prefectura va face recurs

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul primar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, poate reveni de vineri, în funcţie, ca urmare a deciziei Tribunalului din Sibiu. Instanţa a decis suspendarea ordinului emis de prefectul judeţului Sibiu, Adela Muntean, prin care Astrid Fodor a fost suspendată din funcţie.

UPDATE


Prefectura va face recurs, după ce Tribunalul Sibiu a decis, vineri, să anuleze un ordin al prefectului Adela Muntean şi să o repună în funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ pe Astrid Fodor, suspendată în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). 'Vom face recurs', a declarat subprefectul Horaţiu Marin. Municipiul Sibiu este condus începând de vineri de Astrid Fodor, primarul ales, dar suspendat din funcţie în 3 iulie de către prefectul Adela Muntean.

După ce a fost suspendată, Fodor a fost înlocuită de viceprimarul Corina Bokor, printr-o hotărâre din 5 iulie a Consiliului Local Sibiu. 'Azi, 19 iulie 2019, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în dosarul nr. 2080/85/2019, în sensul că instanţa de judecată a admis cererea formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora, în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu şi Prefectul Judeţului Sibiu, şi în consecinţă: suspendă executarea Ordinului nr. 262 emis la data de 03.07.2019 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului Municipiului Sibiu, doamna Fodor Astrid Cora, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 2075/85/2019, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu. Hotărârea Tribunalului Sibiu nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare', se arată într-un comunicat de presă al instanţei.

 

Știrea inițială

 

Primarul Sibiului a fost suspendat din funcţie de către prefectul Adela Muntean în baza sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care confirmă starea de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

ANI a decis, în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012-2014, în care a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru al consiliilor de administraţie în două instituţii de învăţământ din oraş - Colegiul German 'Samuel von Brukenthal' şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37.

Fodor a explicat de mai multe ori că la momentul în care a făcut parte din acele consilii de administraţie avea şi calitatea de consilier local, iar cadrul normativ de la acea dată o obliga ca în calitate de ales local să deţină calitatea de membru neremunerat în consiliile de administraţie respective.

Astrid Fodor a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat dreptate în vara anului 2016. ANI a atacat cu recurs hotărârea de la Alba, iar Înalta Curte a emis, în luna mai, decizia de admitere a recursului ANI, iar apoi a recurs la trimiterea motivaţiei către părţile în proces şi Instituţia Prefectului - Judeţul Sibiu. Viceprimarul municipiului Sibiu, Corina Bokor (FDGR), a fost ales vineri, 5 iulie, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, primar interimar, în urma suspendării lui Astrid Fodor din funcţie.

Potrivit deciziei Consiliului Local Sibiu, Corina Bokor a fost desemnată 'să îndeplinească atribuţiile conferite de lege primarului în perioada de vacanţă a funcţiei de primar al Municipiului Sibiu'. Acum, Astrid Fodor se va întoarce în funcţia de primar, iar Corina Bokor rămâne viceprimar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel