Data actualizării:
Data publicării:

DECIZIE privind excluderea din ALDE a lui Daniel Constantin

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Daniel Constantin
Daniel Constantin

Biroul Politic Executiv al ALDE a decis, joi, să ceară Delegaţiei permanente excluderea din partid a lui Daniel Constantin, a anunţat preşedintele formaţiunii, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit acestuia, motivele de excludere sunt acţiunile în justiţie îndreptate împotriva partidului şi declaraţiile publice pe care Daniel Constantin le-a făcut.

'Eu nu am votat, colegii mei au votat şi această propunere va fi înaintată Delegaţiei permanente care va avea loc săptămâna viitoare, joi. (...) Această decizie a Biroului Politic Executiv de a propune excluderea nu e una care să mă bucure, dar în acelaşi timp eu vreau să îi avertizez pe toţi foarte clar că nici colegii mei şi nici eu nu suntem dispuşi să încasăm aşa toate prostiile, toate aberaţiile care sunt spuse la adresa noastră. Putem să avem dispute, diferenţe de puncte de vedere pe chestiuni politice, dar în momentul în care toate aceste declaraţii sunt numai atacuri la persoană atunci ieşim din cadrul de desfăşurare normală a discursului politic şi acţiunii politice şi atunci trebuie să ne vedem fiecare de treabă înainte', a explicat Tăriceanu.

Acesta a mai anunţat că membrii ALDE care au semnat contestaţiile în instanţă asupra deciziilor partidului au termen de o săptămână ca să-şi retragă semnăturile pentru a putea rămâne în partid. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel