Data publicării:

Decizie istorică a președintelui chinez: O ţară, două sisteme

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele chinez Xi Jinping promite să respecte autonomia Hong Kong.

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis luni că va continua să respecte autonomia Hong Kong, în timp ce fosta colonie britanică, retrocedată Chinei în 1997, este din iunie zguduită de manifestaţii pro-democraţie, informează AFP.

Şeful statului chinez s-a exprimat în cursul unei recepţii la Beijing în ajunul celebrării cu mare fast a 70 de ani de regim comunist, programul evenimentului incluzând o defilare militară şi un spectacol de focuri de artificii.

Hong Kong traversează de mai bine de trei luni cea mai gravă criză politică de după retrocedare. Acţiunile şi manifestaţiile, uneori violente, se desfăşoare aproape zilnic.

Manifestanţii denunţă un regres al libertăţilor, o influenţă politică a Beijingului pe care ei o consideră în creştere, cerând introducerea sufragiului universal pentru alegerea şefului executivului local.

O ţară, două sisteme

Xi Jinping s-a angajat luni să continue aplicarea principiului 'O ţară, două sisteme' în Hong Kong, în virtutea căruia teritoriul beneficiază în special de o justiţie independentă şi de libertate de exprimare.

'Vom continua să aplicăm într-un mod total şi sincer gradul ridicat de autonomie' al teritoriului şi 'vom acţiona în strictă conformitate cu Constituţia (chineză) şi Legea fundamentală' hongkongheză, a subliniat Xi.

Declaraţiile şefului statului chinez cu privire la Hong Kong erau în mod special aşteptate, în contextul tensionat din Hong Kong, unde manifestanţii au ameninţat să perturbe marţi festivităţile oficiale.

Aceste afirmaţii ale lui Xi Jinping nu sunt totuşi surprinzătoare şi nu constituie în niciun caz o concesie: este o simplă reiterare a poziţiei Beijingului, care, de la început, afirmă - nici mai mult nici mai puţin - că îşi respectă angajamentele legislative.

Tensiunile la Hong Kong au apărut în urma opoziţiei faţă de un proiect de lege local care urma să autorizeze extrădările spre China continentală. La text s-a renunţat, dar revendicările s-au extins considerabil, notează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel