Decizie în privința cotelor TVA. Marcel Ciolacu: Am convenit că 9% rămâne mâncarea, medicamentele și protezele
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat ce s-a decis în privința cotelor de TVA.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a spus că în discuţiile cu reprezentanții Comisiei Europene guvernanților români li s-a comunicat că "este necesară o ordine" în ceea ce privește cotele de TVA, prin eliminarea excepțiilor acordate în prezent în diverse sectoare. Astfel, s-a convenit, în principiu, că pentru alimente, medicamente și dispozitive medicale precum protezele, cota de TVA ar trebui să fie stabilită la 9%, transmite Agerpres.
Marcel Ciolacu a fost întrebat de presă, vineri, după vizita efectuată la efectuată la Complexul Sportiv Olimpic de la Izvorani, dacă social-democraţii susţin mărirea TVA la anumite categorii de produse şi servicii.
"Ce vă pot spune... În discuţia mea cu Comisia, şi au dreptate: trebuie să fie o ordine, nu puteţi veni cu 7 tipuri de TVA, hotărâţi-vă ! Şi am convenit că 9% rămâne mâncarea, rămân medicamentele, rămân protezele. Iertaţi-mă, de ce la cluburi este 5% TVA, e normal acest lucru ? Sunt mult prea multe excepţii în România. Nu le-a spus numai Comisia, le-au spus toate forurile financiare. Ce vrem ? Să pierdem toate fondurile europene şi să intre România într-un colaps? Eu nu am să fac acest lucru, indiferent de ce voci vor apărea şi voi ieşi la dumneavoastră la televiziuni, la presă, unde doriţi. Şi o să explic foarte clar de ce trebuie făcut acest lucru. Normal, după ce voi lua decizia", a declarat Marcel Ciolacu.
Ce se întâmplă cu eliminarea unor facilităţi fiscale de care beneficiază mai multe sectoare
Totodată, premierul Marcel Ciolacu, a precizat că discuţiile pe pachetul de fiscalitate avut în vedere să fie adoptat de Guvern vor continua şi săptămâna viitoare la nivelul liderilor coaliţiei de guvernare, întrebat şi despre eliminarea unor facilităţi fiscale de care beneficiază mai multe sectoare, respectiv construcţii, agricultură, industria alimentară şi IT.
"O să continuăm discuţiile, de luni o să avem aceste discuţii cu domnul preşedinte Ciucă", a spus Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News