PNL nu primește primari și consilieri locali traseiști în baza OUG dată de Guvern.
"Vom respecta ceea ce am spus. Nici nu cred că este cazul să spun că Ordonanţa 55 este foarte discutabilă. După părerea specialiştilor noştri în drept, este neconstituţională din cel puţin trei motive, iar primarii care se folosesc de prevederile acestei ordonanţe riscă, în cel mai scurt timp, după ce va fi anulată de Curtea Constituţională, să se găsească în situaţia de a fi demişi. E un joc foarte riscant modul PSD-ului de a crea, pentru propriul candidat şi pentru partid, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale, un avantaj", a susţinut Klaus Johannis.
"Eu am intrat în politică pentru a schimba lucrurile şi exact din acest motiv vreau să devin preşedintele României, pentru a schimba modul în care se face politică în această ţară. Vreau o politică cu mai puţină gălăgie şi mai multe rezultate, o politică cu mai puţin spectacol şi mai multe soluţii şi vreau să contribui semnificativ cu mai multe proiecte politice pentru viitor. După părerea mea, politicianul Traian Băsescu este de domeniul trecutului", a susţinut Klaus Johannis, candidatul ACL la prezidenţiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin