Aceştia au fost transportaţi la spital după ce li s-a făcut rău în cursul zilei, ca urmare a stresului la care au fost supuşi odată cu venirea procurorilor şi jandarmilor la casa lor, pentru executarea unui mandat de aducere a Monicăi Melencu la DIICOT.
Femeia a refuzat să meargă cu oamenii legii, dar i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia ambulanţei.
Bunicul Luizei. epuizat
Bunicul Luizei Melencu a încercat de două ori să se sinucidă în timpul zilei. La venirea serii, a avut o cădere de tensiune şi s-a solicitat din nou intervenţia medicilor de pe ambulanţă.
"În urmă cu câteva minute în unitatea de primiri urgenţe au fost aduşi cei doi pacienţi. Din relatările colegilor de pe ambulanţă, am aflat că pacientul prezenta o criză hipertensivă în momentul preluării. Amândoi prezentau dureri în piept. Au ajuns la spital, au fost admişi în aria de monitorizare a spitalului. Acum sunt conştienţi, stabili hemodinamic şi respirator, dar prezintă în continuare dureri. Bătrânul a primit şi medicaţie pentru scăderea valorilor tensiunii arteriale pentru a evita riscul complicaţiilor. În urma rezultatelor pe care le vom primi de la analizele de laborator vom decide dacă vor rămâne internaţi sau nu. Cel mai probabil vor rămâne în supraveghere în UPU pentru a putea fi monitorizaţi până nu vor mai prezenta risc pentru viaţa lor. Am observat şi trebuie să spun asta că sunt amândoi epuizaţi fizic şi psihic. Bătrânul am înţeles că a şi cedat. În acest moment există riscul de a face o complicaţie în principal la nivel pulmonar prin inhalarea vaporilor de benzină", au declarat reprezentanţii Spitalului Craiova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!