Decizia lui Gigel Știrbu despre comasarea muzeelor. Ce vrea Băsescu
Președintele Traian Băsescu i-a cerut, marți, noului ministru al Culturii, Gigel Știrbu, să nu comaseze Muzeul Satului cu Muzeul Țăranului Român. După acest moment, liberalul Gigel Ştirbu a luat o hotărâre în privind subiectul în cauză.
Ministrul Culturii a zis că nu este de acord cu comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Ţăranului Român, afirmând că "MŢR este o instituţie emblematică" pentru spiritualitatea poporului român.
"Este vorba de o iniţiativă a Ministerului Mediului, care doreşte să preia Muzeul Antipa şi, odată cu preluarea acestui muzeu, Muzeul Antipa, doreşte şi clădirea Muzeului Ţăranului Român care se află la o distanţă relativ mică, dar este vorba numai de clădire. Patrimoniul, exponatele, toate ar urma ca noi să le ducem în altă parte, eventual la Muzeul Satului sau în altă parte. Eu nu sunt de acord cu aşa ceva, pentru că Muzeul Ţăranului Român este o instituţie de cultură, o instituţie emblematică pentru spiritualitatea acestui popor", a declarat Gigel Știrbu, conform MEDIAFAX.
Înainte de a da mâna cu noul ministru, președintele i-a spus acestuia să nu comaseze cele două muzee. "Comasați-le!", a fost replica lui Victor Ponta către noul ministru al Culturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News