Data publicării:

DECIZIA instanței în confruntarea Michael Jackson Estate - HBO

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
sursa foto: Pixabay
sursa foto: Pixabay

Instanța a luat o nouă decizie în confruntarea Michael Jackson Estate - HBO, privind documentarul în care starul este acuzat că a abuzat sexual doi băieți. 

Luni, o Curte de Apel a dat câştig de cauză administratorilor averii lui Michael Jackson în procesul cu HBO. Confruntarea vizează documentarul „Leaving Neverland”, în care Michael Jackson este acuzat că a abuzat sexual doi băieţi, scrie Variety.

Decizia vine după ce, în luna noiembrie a acestui an, reprezentatul HBO Theodore Boutrous a cerut unei comisii de trei judecători să respingă decizia curţii inferioare, susţinând că MJ Estate a deschis procesul ca „manevră publicitară”.

Totodată, Boutrous spunea că HBO nu ar fi oferit lui Jackson şi moştenitorilor lui drept de veto continuu în cazul drepturilor reţelei garantate de Primul Amendament. 

Argumentul HBO a fost respins, luni. Completul a argumentat că „o clauză de arbitraj poate încă obliga cele două părţi, chiar dacă ele au desfăşurat contractul în întregime”.

În continuare, HBO poate face apel sau se poate prezenta în faţa unui mediator, conform sursei citate. 

MJ Estate cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari 

Michael Jackson Estate a dat în judecată HBO, solicitând despăgubiri de 100 de milioane de dolari, după ce rețeaua de televiziune, susțin administratorii averii starului, a încălcat prevederile unui contract semnat la începutul anilor 1990 în care exista o clauză de non-discreditare. 

De asemenea, aceștia susțin că Wade Robson şi James Safechuck şi-au fabricat acuzaţiile din „Leaving Neverland” pentru câştiguri financiare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel