Data publicării:
Decizia Curții de Apel Ploiești în cazul jurnalistului Marius Buga, acuzat că a agresat doi minori instituţionalizaţi
Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunțat definitiv, cu privire la cazul jurnalistului Marius Buga, acuzat de fapte grave la adresa a doi minori instituționalizați.
Prin urmare, Curtea de Apel Ploieşti menţine decizia primei instanţe, respectiv îl condamnă la doi ani şi opt luni de închisoare pe Marius Buga, pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi. Decizia este definitivă.
Decizia definitivă a Curții de Apel Ploiești
"Tip soluţie: Menţinerea pedepsei. Soluţia pe scurt: (...) admite apelurile Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi inculpatul Buga Marius Ionuţ împotriva sentinţei penale nr. 243 din data de 14 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală şi civilă, şi pronunţă o nouă hotărâre după cum urmează: Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Buga Marius Ionuţ la plata sumelor de câte 10.000 lei cu titlu de daune morale (...) constatând acoperite aceste prejudicii (...) ridică măsura sechestrului asigurător (...) asupra imobilului (...) aflat în proprietatea inculpatului Buga Marius Ionuţ. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Conform art. 241 alin.1 lit.c) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de apelantul inculpatul Buga Marius Ionuţ. (...). Definitivă", se arată în decizia instanţei de marţi, conform Agerpres.
Prima decizie a instanței
Judecătoria Târgovişte a decis în luna mai condamnarea la doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi minori şi a contopit pedeapsa la doi ani şi opt luni.
"Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (...) ocupaţie - reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. (...) Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente. (...) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (24 luni /3 = 8 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie", se arată în decizia Judecătoriei Târgovişte din luna mai.
Hotărâre contestată, dar Curtea de Apel a decis definitiv
Această decizie a fost contestată cu apel, iar Curtea de Apel Ploieşti a hotărât marţi menţinerea pedepsei. Prima instanţă a mai dispus înscrierea inculpatului Buga Marius Ionuţ în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
La data când au fost comise faptele, Buga era corespondent ProTV. Reprezentanţii televiziunii au anunţat imediat după ce jurnalistul a fost reţinut că au aflat cu surprindere despre investigaţie. "Condamnăm cu tărie orice acţiune imorală (...). Protecţia minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!", se menţionează într-un comunicat transmis de postul tv la acel moment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News