Decesul fostului preşedinte francez Jacques Chirac: Libanul decretează o zi de doliu naţional
Libanul va ţine luni o zi de doliu naţional cu ocazia funeraliilor fostului preşedinte francez Jacques Chirac, a anunţat vineri Preşedinţia Consiliului de Miniştri al acestei ţări, informează AFP.
Premierul Saad Hariri a emis o circulară în acest sens ca semn de omagiu faţă de 'un prieten al Libanului', potrivit agenţiei naţionale de ştiri ANI. 'Drapelele vor fi coborâte în bernă (...) şi programele de televiziune şi de radio vor fi modificate', se adaugă în circulară. Fostul şef al statului francez a întreţinut legături foarte puternice cu Libanul şi cu fostul premier libanez, miliardarul Rafic Hariri, ucis într-un atentat la Beirut în 2005. Joi, Saad Hariri, fiul lui Rafic Hariri, i-a adus un emoţionant omagiu lui Jacques Chirac, pe care l-a descris drept 'un gigant politic'. El a declarat că 'resimte o foarte mare tristeţe', la fel ca aceea pe care a resimţit-o când şi-a pierdut tatăl. 'Prietenul din zilele grele', a titrat vineri pe prima pagină cotidianul francofon libanez L'Orient-Le Jour, amintind de bătălia 'prin toate forţele' dusă de Jacques Chirac pentru a ajuta Libanul 'să se elibereze de tutela siriană'. 'Jacques Chirac, omul de la Tribunalul special pentru Liban (...)', a notat cel mai vechi cotidian arabofon al ţării, Annahar. Jacques Chirac a jucat un rol în înfiinţarea Tribunalului special însărcinat să ancheteze asupra asasinării lui Rafic Hariri şi altor personalităţi libaneze ce se opuneau regimului sirian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News