Data publicării:

Deblocare fonduri europene. Shhaideh: Prioritate majoră

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Politica
WhatsApp

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a declarat luni, la Giurgiu, că a avut o întâlnire cu primarii din județ pentru a-i sprijini în identificarea celor mai bune soluții pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală.

'Este o mare onoare pentru mine să mă aflu astăzi în județul Giurgiu, am răspuns invitației adresate de domnul președinte de Consiliul Județean(n.r. Marian Mina) să avem o întâlnire tehnică cu toți primarii județului pentru a prezenta prioritățile Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene și pentru a a-i sprijini în identificarea celor mai bune soluții pentru finanțarea proiectelor de finanțare locală. Astfel, după ce am ascultat strategia județului, a CJ, dar și roblemele fiecărui primar, am înțeles că dânșii, practic, nu au problemele lor personale, ei au ridicat problemele localităților, au fost probleme care s-au referit fie la blocaje instituționale cu privire la accesarea fondurilor fie europene, fie guvernam entale, sau probleme legate de capacitate administrativă a unor autorități locale în a susține cofinanțarea sau cheltuielile neeligibile ale proiectelor finanțate din fonduri europene', a declarat ministrul Sevil Shhaideh, scrie Agerpres.

Ea a arătat că la întâlnirea cu primarii din județul Giurgiu a prezentat prioritatea Ministerului Dezvoltării, conform programului de guvernare, privind "asigurarea celor zece servicii de bază, în special la nivelul satului românesc, respectiv alimentările cu apă, canalizare, drumuri, școli grădinițe, creșe, poduri, podețe, iluminat public".

'Astfel, am prezentat atât PNDL etapa unu cât și PNDL etapa doi, menționez că în conformitate cu programul de guvernare ne-am propus pentru perioada 2017—2020 să finanțăm cinci mii de obiective noi de apă, canal, drumuri, dispensare, 2.500 de creșe și de grădinițe, două mii de școli care necesită autorizație funcționare în acest sens am rugat toate autoritățile locale să-și prioritizeze investițiile', a completat ministrul.

"Prioritatea majoră a fondurilor europene"

Sevil Shhaideh a declarat că a prezentat autorităților locale și "prioritatea majoră a fondurilor europene", creșterea gradului de absorbție al acestora.

'Am menționat că ne-am asumat cu toată autoritățile de management ca la 31 decembrie 2017 să rambursăm de la Comisia Europeană 5, 2 miliarde de Euro și nu în ultimul rând am prezentat a treia prioritate majoră, respectiv reforma administrației publice, codul administrativ, proiect care se află în dezbatere și primește în continuare propuneri și observații de îmbunătățiri', a mai spus ministrul.

Ea a declarat că mare parte din problemele pe care autoritățile locale le-au ridicat la întâlnire "sunt ridicate cam de toți primarii din toate județele" pe unde a avut până acum aceste vizite de lucru și s-au referit la "asigurarea surselor de finanțare pentru cofinanțarea, deci acel procent de 2-5 la sută de cofinanțare a proiectelor pe fonduri europene".

Și președintele CJ Giurgiu, Marian Mina, prezent la această întâlnire, a declarat că proiectele pe care județul Giurgiu le-a derulat prin Ministerul Dezvoltării până în momentul de față "sunt în valoare de 569 de milioane de lei pentru 124 de obiective care au cuprins 54 de comune, adică 98 la sută dintre UAT—uri din județ".

La întâlnirea cu ministrul Sevil Shhaideh au mai fost prezenți și ministrul transporturilor Răzvan Cuc, senatorul Niculae Bădălău, senatorul Cristian Marciu, deputatul Elena Dinu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel