Data publicării:

Deandre Ayton (Phoenix Suns), suspendat 25 de meciuri pentru dopaj

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Deandre Ayton, jucătorul echipei Phoenix Suns, a primit o suspendare de 25 meciuri în campionatul profesionist nord-american de baschet, pentru o infracţiune la regulamentul antidoping, a anunţat NBA.

Pivotul din Bahamas, în vârstă de 21 ani, prima alegere în cadrul Drafului 2018, a fost depistat pozitiv la un diuretic, a precizat instanţa, citată de AFP.

Ayton a disputat miercuri primul meci al sezonului alături de Suns, învingătoare în faţa formaţiei Sacramento Kings, joc în care a reuşit 18 puncte şi 11 recuperări. Suspendarea sa va intra în vigoare de la următoarea partidă, pe care Pheonix urmează să o joace vineri cu Denver Nuggets.

"Îmi cer scuze familiei, echipei Suns, coechipierilor mei, partenerilor mei, fanilor mei şi întregii comunităţi Suns. A fost o greşeală involuntară. Am consumat din nefericire ceva fără să ştiu"', a precizat jucătorul, cu o medie de 16,3 puncte şi 10,3 recuperări pe meci în sezonul său de debut, într-o postare pe Twitter.

Potrivit unui jurnalist de la ESPN, sindicatul jucătorilor profesionişti (NBPA) pregăteşte o procedură de arbitraj vizând reducerea sau anularea sancţiunii lui Ayton, pe baza criteriului "unei ingerări de substanţă în mod neintenţionat".
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel