Ministrul de Finanţe, Dan Vîlceanu, a anunțat, marți, în cadrul unei conferinţe de presă, că înrolarea obligatorie în Spaţiul Privat Virtual se aplică începând cu data de 1 martie 2022. După câteva anunțuri pe care le-a făcut, a fost întrebat de jurnaliști de unde a avut bani, la 23 de ani, să cumpere „un teren și două case”, având în vedere că s-a angajat la 24 de ani.
Ministrul a spus că a avut bani „de la părinți”.
Întrebat, ulterior, ce le transmite tinerilor care lucrează în privat și nu au asemenea posibilități, Dan Vîlceanu a oferit următorul răspuns: „Am beneficiat de acest noroc de a avea părinți cu o stare materială bună. Vreau să vă spun că acele case și terenurile de care vorbiți sunt într-o comună din județul Gorj. Prețul a fost unul foarte bun. Și să știți că nu vorbim de sume foarte mari.”
Amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, pe 18 august, decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a lui Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a avut loc la Palatul Cotroceni.
Dan Vîlceanu a fost propunerea votată în ședința conducerii PNL pentru funcția de ministru al Finanțelor. Pentru au votat 47 de liberali, iar împotrivă a fost înregistrat un vot. „E o încredere pentru care mă simt obligat”, a spus, atunci, Dan Vîlceanu.
Vîlceanu, despre datoria publică
Datoria publică a României va ajunge la finalul anului la 49,1% - 49,2% din PIB, în scădere de la aproximativ 49,5% în prezent, a declarat, tot marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu. „Datoria publică este în momentul de faţă undeva la 49,5. Ştiţi foarte bine că, atunci când măsori datoria publică, trebuie să iei în considerare şi PIB-ul nominal. Noi estimăm că datoria publică va ajunge la finalul anului, având în vedere estimările de PIB după rectificare, la undeva la 49,1 - 49,2 (% din PIB, n.r.). Deci, suntem în grafic. Ceea ce vreau să vă spun este faptul că, aşa cum ştiţi, avem un plan de împrumuturi - şi o strategie de administrare a datoriei publice pe baza cărora facem aceste împrumuturi - şi nu facem altceva decât, aşa cum ştiţi - pentru că am şi văzut ştiri începând de ieri, că iar s-a împrumutat Ministerul de finanţe. Ştiţi foarte bine că lunea şi joia avem licitaţii”, a menţionat Dan Vîlceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Concluzia Elenei Cristian (DC BUSINESS) după avertismentul lui Valentin Lazea, economistul-şef BNR, privind salariile românilor
- Joburi care, dacă nu vor dispărea, vor fi profund schimbate. Trăim un moment similar Revoluției Industriale din secolul XIX