Data publicării:

De miercuri, caniculă. Temperaturi de peste 35 de grade!

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Vremea
WhatsApp

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 10 - 23 iunie 2019. Speciaştii anunţă caniculă în România, până la sfârşitul acestei săptămâni.

Potrivit meteorologilor, primul val de caniculă îşi va face simţită prezenţa în România începând de miercuri. Se vor înregistra 35 de grade Celsius în vest, sud şi est, mai ales în zonele de câmpie, scrie observator.tv. 

Joi, 13 iunie, vremea fi deosebit de caldã, iar disconfortul termic în accentuare. 

Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, local în regiunile vestice, sudice şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 35 de grade Celsius.

Vineri şi sâmbătă - 14 şi 15 iunie - vor fi 37 de grade Celsius în vestul, sudul şi estul teritoriului. 

 

Specialiştii avertizează că, din cauza midităţii foarte ridicate, se vor resimţi peste 40 de grade Celsius la umbră.

Valul de căldură se va menţine până la sfârşitul săptămânii.

Vremea în Banat

Vremea va fi în încălzire până spre sfârșitul săptămânii, astfel că media temperaturilor maxime va crește de la 30 la 34 de grade, iar a minimelor de la 16 la 18 grade. Ulterior valorile termice vor fi în scădere, dar se vor menține relativ constante pînă la finalul intervalului, astfel că media maximelor va fi între 28 și 30 de grade, iar a minimelor între 14 și 17 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente și pe arii mai extinse în a doua săptămână.

Prognoza meteo în Crişana

Vremea se va încălzi treptat. Valorile termice vor fi în creștere de la o medie a maximelor de 30 de grade în primele zile, până la 34 de grade în data de 15 iunie, apoi, după o scădere bruscă dar nu accentuată, se vor menține la medii de 28 de grade.

Temperaturile minime se vor situa în jurul a 16 grade în primele zile, apoi vor crește ușor spre 18 grade la finalul primei săptămâni și ulterior se vor menține în medie la valori de 16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente și pe arii mai extinse în a doua săptămână.

 

Vremea în Transilvania

Vremea va intra într-un proces de încălzire treptată în prima săptămână, astfel că la începutul ei media maximelor termice va fi de 28 de grade, iar la final va atinge 32 de grade. În primele zile din săptămâna a doua temperaturile maxime vor marca o scădere, apoi se vor menține constante, în medie la valori de 27 de grade.

Media temperaturilor minime se va situa în general între 13 și 16 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 15 - 18 iunie. Temporar vor fi averse în fiecare zi, cu o probabilitate mai mare la mijlocul primei săptămâni și din nou în săptămâna a doua.

Prognoza meteo în Maramureş

Vremea se va încălzi treptat de la mijlocul primei săptămâni până la finalul acesteia, astfel că media maximelor termice va crește de la 30 de grade spre valori de 32 de grade, însă în cea de a doua săptămână va marca o scădere spre medii de 28 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 14 și 17 grade, cu cele mai calde nopți în intervalul 14 – 18 iunie. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după-amiaza, mai ales în a doua săptămână de prognoză.

Vremea în Moldova

În prima săptămână de prognoză se va încălzi treptat, astfel că temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 28 și 32 de grade. În intervalul 16 – 19 iunie se va răci, iar mediile maximelor vor ajunge la valori de 28 de grade și se vor menține așa până la finalul intervalului. Mediile temperaturilor minime nu vor avea variații semnificative în prima jumătate a intervalului, se vor situa în jurul a 17 grade, apoi vor scădea ușor spre 15...16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai importante cantitativ in intervalul 17-20 iunie.

Prognoza meteo în Dobrogea

Vremea va fi deosebit de caldă în intervalul 12 – 17 iunie, cand valorile maxime se vor situa, în medie, între 30 și 32 de grade. În restul intervalului regimul termic diurn va depăși doar ușor normalul perioadei, cu medii ale maximelor în jurul a 28 de grade. Mediile minimelor termice vor fi cuprinse între 18 și 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în intervalul 13 – 19 iunie. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala aproape în fiecare zi.

Vremea în Muntenia

Până în data de 16 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 28 de grade până la 32 de grade. Apoi, vor marca o scădere ușoară la valori de 30 de grade și ulterior nu vor mai avea variații semnificative.

Temperaturile minime vor avea ușoare variații în intervalul 10 – 19 iunie când se vor situa în medie între 17 și 18 grade, apoi vor coborî la medii de 16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai însemnate cantitativ în intervalele 10 - 12 iunie și 17 – 23 iunie.

Prognoza meteo în Oltenia

Până în data de 15 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere semnificativă de la medii de 28 de grade, la 32...33 de grade, stfel că vor caracteriza o vreme deosebit de caldă.

În intervalul 16 – 18 iunie vor scădea ușor spre medii de 30 de grade și se vor menține în jurul acestei valori. Temperaturile minime vor avea ușoare variații, iar media acestora, pe tot parcursul intervalului, va oscila între 16 și 18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului, potrivit ANM.

Vremea la munte

În prima săptămână vremea se va încălzi, astfel că în weekend media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 22 de grade, iar a minimelor va fi de 11…13 grade. În cea de a doua săptămână valorile termice vor scădea foarte ușor, cu medii de 1…2 grade față de intervalul anterior atât la maxime cât și la minime. Temporar vor fi averse în fiecare zi, posibil mai însemnate cantitativ în a doua parte a intervalului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel