Data publicării:

De la detergenți la bilete de avion. Ce achiziții a făcut Administrația Prezidențială în 2012

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ce-achizitii-a-facut-administratia-prezidentiala-in-2012-15355-1
ce-achizitii-a-facut-administratia-prezidentiala-in-2012-15355-1

Administrația Prezidențială a cumpărat în anul 2012 de la medalii și detergenți până la bilete de avion de 100.000 de euro și aranjamente florale, care au stârnit adevărate scandaluri mediatice. 

Unul dintre primele contracte încheiate în anul 2012 a fost cel pentru cumpărarea de ordine, medalii şi semne onorifice în valoare. A costat de 4,6 milioane de lei.

Un alt domeniu de interes al Administrației Prezidențiale a fost gama de produse destinate curățeniei: balsam de rufe, lavete, detergent, saci menajeri şi soluţie pentru curăţat pete, detergent pentru spălarea vaselor. Pe listă au fost incluse totodată 20 de odorizante lichide și aranjamente florale.

Achiziția de dragul imaginii a fost cea din luna septembrie, când, la Palatul Cotroceni a fost inaugurată o sală de conferințe. Traian Băsescu își rostește de atunci discursurile de la un pupitru nou, pe care nu mai scrie „Administraţia Prezidenţială” ci ”Președintele României”. Cheltuielile pentru amenajarea spaţiului au fost însă reduse, în acest scop fiind cumpărate doar sigle în valoare totală de 188 de lei, fără TVA.

În 2012, Administraţia Prezidenţială a decis deasemenea să-şi reactualizeze site-ul. Licitaţia deschisă în acest sens a fost câştigată de PFA Dumitru Denisa, costul schimbării fiind de 8.694,60 de lei, fără TVA. O altă investiţie a Administraţiei Prezidenţiale, care a stârnit scandal, a fost cea a unor bilete de avion în valoare de 100.000 de euro. Cotroceniul a anunţat că vrea în avans bilete de tip business class pentru consilierii prezidenţiali până în anul 2014, an ce marchează încheierea mandatului lui Traian Băsescu. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a precizat că biletele sunt destinate exclusiv deplasărilor în interes de serviciu, iar licitaţia va fi publică, pentru a se obţine cel mai mic preţ.

Un site de licitaţii a publicat în ultima lună a anului trecut şi un anunţ prin care Administraţia Prezidenţială se arată interesată de achiziţionarea de carburanţi în valoare estimată de 260,887.00 RON.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel