Data publicării:

”De demult” ajută bătrânii singuri și bolnavi

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
afis
afis

Alegeri prezidentiale 2024

Biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti și Centrul socio-cultural parohial Ateneul Sfântului Pantelimon organizează duminică, 11 martie 2012, orele 12.30, la sediul bisericii, lansarea CD-ului audio ”De demult”, "o lansare fără de vânzare pentru o viaţă fără de singurătate cu scopul de a prevesti Masa Bunei Vestiri", miniproiect de educaţie social-filantropică înscris în campania 'Stop însingurării!' destinat ajutorării bătrânilor singuri şi bolnavilor din comunitate.

CD-ul audio ”De demult” care va fi lansat duminică, 11 martie, la biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc conţine o piesă de teatru scrisă în anul 1914 de col. magistrat Diniu N. Ioan (1893-1985), la solicitarea fiicei acestuia, Virginia Sorescu, înregistrată de copiii din grupa parohială de cateheză Hristos Împărtășit Copiilor, totodată membri ai trupei de teatru Ateneul Sfântului Pantelimon.

”De demult” prezintă activitatea misionar-religioasă de încreştinare din anii 300-304 din Iudeea și a fost înregistrată la postul Radio Trinitas, iar copiii din trupa teatrului Ateneul Sfântului Pantelimon și-au adus aportul și la realizarea coperţilor CD-ului.

De asemenea, in seara zilei de 11 martie 2012, cu ajutorul acestei piese de teatru înregistrată pe suport audio va avea loc un alt moment important din cadrul proiectului "Masa Bunei Vestiri": catehizarea adulţilor prin intermediul copiilor, eveniment menit a demonstra că dramaturgia religioasă influențează benefic credința.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel