Data actualizării:
Data publicării:

De cine e susținut Cîțu la Congresul PNL. Fenechiu vine cu toate datele

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Florin Cîțu / Foto gov.ro, arhivă
Florin Cîțu / Foto gov.ro, arhivă

Poziționarea PNL Bihor de partea lui Ludovic Orban, în perspectiva Congresului din 25 septembrie, nu este extrem de relevantă în momentul de față, declară senatorul liberal Daniel Fenechiu. 

Daniel Fenechiu a spus că „există posibilitatea ca și moțiunea lui Florin Cîțu să fie susținută" și afirmă că „victoria lui Florin la alegerile din 25 va fi una la o diferență semnificativă".

Senatorul liberal a spus, la RFI, câte filiale îl susțin în prezent pe Florin Cîțu în vederea Congresului PNL: „Din cunoștințele mele, în momentul de față, circa 37 de filiale îl susțin pe Florin Cîțu (...). Cred că în momentul de față trendul în PNL este cât se poate de evident, Florin Cîțu are indiscutabil prima șansă și cred că victoria lui Florin la alegerile din 25 va fi una la o diferență semnificativă".

PNL Bihor a decis, după o perioadă de nehotărâre, să îl susțină pe Ludovic Orban la alegerile din partid.

Întrebat cât contează acest sprijin al filialei conduse de Ilie Bolojan, unul dintre liderii influenți din partid, senatorul a răspuns: „Fără îndoială, domnul Ilie Bolojan este unul din liderii extrem de importanți ai PNL, extrem de recunoscut și apreciat la nivel național și nu numai în interiorul PNL-ului. Da, contează, e vorba de aproape 200 de voturi, din care e posibil ca o mare parte să meargă către Ludovic Orban. PNL Bihor a luat decizia să-l susțină, e un fel de a spune, pentru că decizia organizației a fost de a lăsa la latitudinea fiecărui membru cu cine să voteze și au aprobat susținerea moțiunii domnului Orban. Același lucru vor discuta despre moțiunea lui Florin Cîțu ceva mai târziu și există posibilitatea ca și moțiunea lui Florin Cîțu să fie susținută, astfel încât delegații PNL Bihor să poată să voteze conform propriei conștiințe și propriei opțiuni cu cine doresc ei. Nu cred că este în momentul de față extrem de relevantă poziționarea PNL Bihor, repet, inclusiv datorită faptului că președintele Ilie Bolojan a anunțat că delegații la Congres sunt liberi să voteze conform propriei opțiuni".

România liberală - Moțiunea prin care Cîţu candidează

Proiectul „România liberală”, moțiunea prin care Florin Cîțu candidează la președinția Partidului Național Libera, poate fi accesat AICI.

„SUNTEM PARTIDUL DE LA CARE SE AȘTEAPTĂ să ducă înainte societatea românească, în scopul recuperării decalajelor față de statele dezvoltate și menținerii în categoria țărilor prospere. Tocmai de asta PNL este partidul care NU poate privi spre viitor fără o viziune coerentă de valorificare a potențialului național. Descătușarea acestui potențial revine PNL, așa cum a mai făcut-o în istoria sa, având pe agendă dezvoltarea și modernizarea țării.“, se arată în textul moțiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel