De cine depinde Grecia în negocierile cu FMI
FMI așteaptă ca europenii să ia decizii cu privire la reducerea poverii datorieri Greciei înainte de a hotărî dacă va susține financiar țara.
"Așteptăm să lucrăm cu autoritățile (elene) pentru a dezvolta programul (de reforme) mai detaliat și ca partenerii europeni ai Greciei să ia măsuri de reducere a poverii datoriei", a declarat șefa misiunii Fondului la Atena, Delia Velculescu, într-un comunicat, citează Agerpres.
Declarație intervine în momentul în care parlamentul grec trebuie să aprobe un acord asupra noului plan de ajutorare de 85 de miliarde de euro, al treilea din 2010, în schimbul unor severe măsuri de austeritate. FMI, unul din principalii creditorii ai țării alături de europeni, a luat parte la discuțiile cu Atena, însă a făcut cunoscut că participarea sa financiară depinde, printre altele, de măsurile europenilor pentru a face datoria greacă "sustenabilă".
Numeroase țări europene, cu Germania în frunte, pretind participarea FMI la planul de ajutorare, dar se arată extrem de reticente la ideea de a relaxa datoria Greciei, situată la 170% din PIB.
Miniștrii de finanțe ai zonei euro se vor întâlni vineri la Bruxelles pentru a se pronunța asupra noului plan de ajutorare a Greciei, cu privire la care Germania a spus deja că are "întrebări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News