De ce unii medici prescriu insulină morților
Dacă ar vedea ce afaceri se fac cu invenția sa și cu ce preț din punct de vedere al suferinței umane, savantul N.C. Paulescu s-ar învârti în mormânt. Dr. Tiberius Mogoș, unul din actorii principali ai reality-ului horror „Rețeaua insulina”, revine în atenția publică cu un nou caz surprinzător. O femeie a fost „tratată” de acest medic cu cantități enorme de insulină, după care a decedat la câteva zile. În schimb, dr. Mogoș nu a încetat să îi prescrie femeii insulină nici după decesul acesteia, considerând probabil că și morții trebuie tratați de diabet.
Schema fraudei în cadrul „Rețelei insulina” este simplă: medicii prescriu insulina produsă de o anumită firmă unor pacienți inexistenți, preferabil decedați, sau în cantități mult mai mari decât este necesar, rețetele ajung la o farmacie cu care medicul colaborează, iar casele de asigurări plătesc pentru o marfă care nu a fost livrată pacienților.
Cum să ajungi la spital pe picioarele tale și să pleci în sicriuM. Mihai a ajuns la spitalul Paulescu din cauza unei creșteri bruște a glicemiei. În cei 15 ani de la depistarea diabetului de care suferea, nu se mai internase decât o singură dată, pentru numai 2 ore, la spitalul Militar. A doua zi, femeia era într-o stare generală chiar mai proastă decât inițial, iar medicul a explicat că acesteia i se administrează o cantitate mare de insulină, deoarece este hrană pentru creierul ei. La mai puțin de 24 de ore de la internare, femeia era deja inconștientă. „Dr. Tiberius Mogoș mi-a spus a doua zi dimineața că pot să o iau acasă, pentru că din punct de vedere al diabetului este sănătoasă, numai că are o boală necunoscută la creier”, ne-a povestit fiica femeii. Aceasta a fost dusă la Spitalul Universitar București, unde a ajuns în comă hipoglicemică, iar problema minoră de ușoară creștere a glicemiei s-a transformat într-o problemă serioasă, fatală. Au urmat zile în care episoadele de comă alternau cu episoade de semiconștiență. Nu avea nevoie de cantitatea uriașă de insulină recomandată de dr. Mogoș de 3 ori pe zi. Femeia a fost mutată din nou, la spitalul Militar, unde diabetologii au explicat familiei că hipoglicemia prelungită distruge ireversibil creierul și că ar fi fost de preferat hiperglicemia ușoară decât tratamentul agresiv cu insulină. La câteva zile de la acest episod, femeia a decedat. Ulterior, Procuratura a descoperit o rețetă pe numele acesteia datată cu 11 luni după deces.
Medicul este cercetat pentru cantitățile enorme de insulină prescriseÎn 2007, medicul Tiberius Mogoş a prescris reţete în valoare de 1,44 milioane de euro, iar în 2008 de 1,54 milioane de euro. Dar „Rețeaua insulina” și-a început activitatea cu mult înainte. În perioada 1996-1997, același Tiberius Mogoș, care în prezent este anchetat de către Parchet, prescrisese unei paciente – Niculina N. - cantități enorme de insulină, mult peste necesarul oricarui bolnav de diabet. Este imposibil ca pacienta să-și fi putut injecta toată insulina prescrisă de Mogoș și să supraviețuiască. Intervine aici întrebarea câți dintre pacienții acestui doctor și a altor membri ai rețelei sunt fictivi, și cel mai grav, câți sunt deja decedați, fără ca familiile să își dea seama că au fost “ajutați” să moară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News