Data publicării:

De ce sute de străzi din Sectorul 5 nu pot fi modernizate. Claudiu Ceti: Avem promisiuni din 2021

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Claudiu Ceti, președinte CA al Societății Infrastructura S5 SA, a spus că se dorește preluarea de la Primăria Capitalei a sute de străzi pentru a fi modernizate.

„Avem promisiuni, de la începutul anului 2021. Compania Municipală Infrastructură S5 SA are toată capacitatea necesară, dar şi personalul necesar pentru a reuşi să aducă Sectorul 5, din punctul de vedere al infrastructurii rutiere, în secolul XXI, dar noi nu putem face acest lucru. De ce? Pentru că degeaba s-a emis hotărâre de Consiliu Local şi a fost transmisă către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru a trece în administrarea Sectorului 5 cele 357 de străzi care multe dintre ele – îmi pare rău că o spun, degeaba suntem o capitală a Uniunii Europene – nu au nici măcar asfalt. Sunt ca în epoca de piatră, nu au infrastructură, nu au canalizare, în Bucureşti, în anul 2022”, a spus Claudiu Ceti.

„Facem întâlniri pentru poluare, pentru calitatea aerului, dar nu facem întâlniri cum să găsim soluţii pentru a reuşi să combatem toate aceste lucruri. Degeaba facem întâlniri despre faptul că este praf în Bucureşti. Pentru a face toate aceste investiţii, trebuie să mergem în paralel cu infrastructura subterană. Noi astăzi am depus proiecte pe programul Anghel Saligny în valoare de circa 50 de milioane de lei”, a subliniat acesta.

„Am tot aşteptat ca primarul general în funcţie să-şi ia atribuţiile în serios şi să dea curs tuturor solicitărilor. Cu siguranţă că ceea ce se întâmplă la Sectorul 5 se întâmplă şi la celelalte sectoare. Bucureştiul se dezvoltă, este cel mai important oraş al României şi merge accelerat. Dar, în momentul de faţă, Primăria Capitalei cred că merge la nivelul de tren personal. Nu s-a întâmplat nimic", a conchis Claudiu Ceti.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online „UPGRADE ROMANIA: ESTE NEVOIE DE UN PACT NAȚIONAL DE TRANSPORTURI”, eveniment organizat de trustul DC News Media Group, din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, StiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.

Upgrade România: Este nevoie de un pact național de transporturi. Dezbatere DC News

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel