De ce SUA menţin vizele pentru români. Aurescu: Rata de refuz este de 9-10%, limita fiind de 3%
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a explicat rata mare de refuz a românilor care vor să meargă în SUA.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a explicat că românii au în continuare nevoie de vize pentru a călători în SUA, deoarece rata de refuz în cazul cetăţenilor din ţara noastră este de 9 - 10% din numărul total de solicitări, în timp ce legislaţia americană prevede o limită de 3%, scrie Agerpres.
Prezent duminică la o emisiune la Prima TV, Bogdan Aurescu a fost întrebat despre motivele pentru care românii au nevoie în continuare de vize pentru a călători în SUA, deşi legislaţia europeană prevede reciprocitate între UE şi Statele Unite în acest domeniu.
"Este, până la urmă, rezultatul unei legislaţii americane, care este destul de strictă şi care, după cum cunoaşteţi, prevede o serie de condiţii. Noi am îndeplinit toate aceste condiţii prevăzute de legislaţia americană, cu excepţia condiţiei care se referă la rata de refuz. Plafonul ratei de refuz prevăzut de legislaţia americană, adică transpus în procent de număr de vize care nu sunt acordate atunci când se fac aplicaţii pentru această viză de scurtă şedere în Statele Unite, plafonul acesta este de 3% din numărul total de solicitări. În momentul de faţă, noi nu suntem la acest plafon. (...) În momentul de faţă, suntem în jur de 9 - 10%. Or, această situaţie nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane, ci se referă exact la situaţia neîndeplinirii condiţiilor de către cetăţenii români, fiecare în parte, care aplică pentru a obţine o viză", a afirmat Aurescu.
Campanie pentru românii care vor să meargă în SUA
Ministrul a precizat că a discutat această temă cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi a anunţat o campanie de informare pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în America, pentru a scădea această rată mare de refuz.
"În discuţia pe care am avut-o, discuţie de altfel foarte bună şi foarte lungă, de aproape 40 de minute, cu secretarul de stat Blinken, care a avut loc după ce, cu o săptămână înainte, ne-am întâlnit fizic la ministeriala NATO de Externe din martie, de la Bruxelles, am discutat acest subiect şi am stabilit că împreună vom lucra, în perioada imediat următoare, pentru a decela exact care sunt aceste motive pentru care sunt refuzate, să zicem, în jur de 9 - 10% dintre vizele cerute de cetăţenii români. În funcţie de asta putem calibra foarte atent şi exact o campanie de informare pe care dorim să o declanşăm în perioada următoare, o campanie de informare comună România - Statele Unite, în aşa fel încât să conştientizăm pe toţi cetăţenii români care doresc să aplice pentru o viză de scurtă şedere în Statele Unite să ştie care sunt condiţiile acestea. (...) Şi, atunci, dacă fiecare cetăţean român ştie exact dacă se încadrează sau nu în aceşti parametri, ştie să nu facă o astfel de cerere dacă ea nu are şanse să fie acceptată. (...) Şi, în felul acesta, procentul de refuz va scădea. Acest procent de refuz este prevăzut într-o legislaţie adoptată de Congresul american", a indicat ministrul Aurescu.
Inițiative fără succes
Potrivit acestuia, au existat iniţiative în Congresul american pentru a fi introduse excepţii de la regula acordării vizelor pentru cetăţenii care provin din statele aliate ale SUA, însă nu au avut succes.
"Executivul american nu are foarte multă marjă de manevră, de fapt nu are niciun fel de marjă de manevră. Ar fi necesare modificări de legislaţie americană. Noi am explorat în trecut astfel de variante, în aşa fel încât să încercăm să creăm nişte excepţii, de exemplu pentru aliaţi puternici, parteneri strategici, cum este România. (...) S-a discutat. Şi am discutat şi eu anul trecut, în octombrie, când am fost la Washington şi m-am întâlnit cu secretarul de stat Pompeo, de la acel moment. Existau la acel moment, în Congresul american, două iniţiative care mergeau pe două căi legislative diferite, dar care aveau în vedere fie o posibilitate de excepţie de la această rată de 3% sau varianta în care se putea acorda sau se putea lua o decizie pentru admiterea unui stat care este un stat puternic aliat şi partener strategic important al Statelor Unite care, de exemplu, alocă 2% din PIB pentru apărare. Dar aceste iniţiative nu au avut foarte mult succes în Congres. Odată cu noua legislatură, ele nu au mai fost păstrate şi cred că cea mai bună formulă în momentul ăsta este să ne concentrăm pe această campanie de conştientizare, care, într-un interval de timp pe care nu îl putem prognoza în acest moment cu exactitate, să ducă la această scădere a ratei de refuz aşa încât să ne încadrăm în plafonul de 3%", a adăugat ministrul de Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News