Data actualizării:
Data publicării:

De ce se poartă inelul de logodnă la mâna stângă și ce efect are asupra celui care îl poartă

Autor: Elena Didila | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Ilustrativ/Pexels Irina Iriser
Foto Ilustrativ/Pexels Irina Iriser

După cum se știe, în mod tradiţional verigheta se pune pe al patrulea deget (inelarul), alături de degetul mic, pe mâna stângă. Se pare că aceasta este o tradiţie care a apărut dintr-o veche convingere a egiptenilor.

Degetul inelar al mâinii stângi simbolizează drumul direct către inima iubitului. Din acest motiv inelul de logodnă se poartă pe mâna stângă.

Legenda spune că, potrivit vechilor egipteni și romani, degetul inelar stâng avea o semnificație specială. Chiar și grecii, care au fost primii care au livrat inele de logodnă, le-au purtat pe degetul inelar stâng.

Vena care duce direct spre inimă, vena amoris

La acea vreme se credea că de la degetul inelar stâng începea o venă care ducea direct la inimă, așa-numita vena amoris. Inelul de logodnă de pe degetul inelar stâng și-a păstrat până astăzi semnificația simbolică: legătura directă cu inima, centrul tuturor sentimentelor de iubire.

În lumea modernă, purtarea verighetei pe al patrulea deget este o normă culturală. Cu toate că unele culturi favorizează mâna stângă, iar altele mâna dreaptă, al patrulea deget este aproape întotdeauna degetul ales pentru purtarea verighetei.

Purtarea verighetei sau al inelului de logodnă este un obicei important, fiind un simbol al căsătoriei. Gestul semnifică faptul că mariajul s-a născut din iubire.

O altă teorie ar fi cea că mirele trebuie să facă dovada suportului financiar faţă de mireasă prin dăruirea unui inel preţios, femeia având atribuţia de a păstra averea familiei.

Primele verighete durabile erau confecţionate din fier, ca soluţie de înlocuire a verighetelor realizate din ierburi vegetale în Egiptul Antic. Mâna stângă este considerată a fi o „mână a inimii“, fiind de aceeaşi parte a inimii, nepermiţând purtătorului să îşi piardă dragostea pentru partener, potrivit Adevărul.

În Olanda, Germania, Elveția, Spania, Austria şi Polonia verigheta se poartă pe mâna dreaptă


În India, inelul de nuntă este plasat pe mâna dreaptă mai mult ca semn de bun augur. Purtarea verighetei pe al patrulea deget este o normă culturală care arată că o anumită persoană este căsătorită. Acesta este considerat un simbol al iubirii partenerilor, angajamentul faţă de soţii lor şi dovada jurămintelor de căsătorie.

În Biblie, verigheta apare sub denumirea de ”inel cu sigiliu“.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel