De ce se mai face Campionat Mondial. Și România are performanță, dar nu în fotbal, ci în ce și-a dorit: L-am închis pe Gică Popescu, iar procurorul DNA... a ajuns șef european
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Campionatul Mondial de Fotbal este unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale planetei.  

Campionatul Mondial de Fotbal este o competiție internațională de fotbal, înființată în 1930. Ea este disputată între echipele naționale de fotbal ale statelor membre FIFA, organul conducător al fotbalului mondial.

De-a lungul vremii, Brazilia a câștigat de cinci ori Campionatul Mondial. Italia și Germania au câte patru titluri fiecare. Uruguay are două titluri câștigate. Argentina are trei titluri câștigate. Anglia a câștigat o dată, în timp ce Franța a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal 2018, învingând Croația cu 4-2 în meciul final din 15 iulie 2018. Aceasta a fost a doua oară când au câștigat turneul după ce l-au câștigat pe teren propriu în 1998. Spania a câștigat primul său titlu în 2010. 

2. -imagine fara descriere- (campionat-mondial_63130600.jpg)

„De ce se mai face Campionat Mondial de Fotbal, din moment ce sunt aceleași echipe în top?”

Există voci care spun: „De ce se mai face Campionat Mondial de Fotbal, din moment ce sunt aceleași echipe în top?” Am putea să-i punem această întrebare și Nadiei Comăneci. Cel puțin două decenii, olimpiadele, campionatele europene și mondiale de gimnastică se făceau pentru a decide cine e pe locul 1: URSS sau România.

Cât privește fotbalul, sunt în top țările care investesc în fotbal, așa cum, pe vremuri, România a investit în gimnastică, spune jurnalistul Val Vâlcu. Pe vremea când s-a remarcat Nadia Comăneci, căutătorii de talente mergeau prin toată țara.

3. -imagine fara descriere- (nadia-comaneci-56_36701300.jpg)

Se investea în gimnastică astfel încât și o fetiță săracă din Onești, cu părinți simpli, fără venituri mari, putea să ajungă la Montreal. Copiii de astăzi, pentru a ajunge să facă sport la nivel înalt, trebuie să aibă părinți cu suficienți bani pentru a-i trimite la competiții internaționale pentru că acum părintele plătește și antrenorul, dar și cantonamentul. 

Și atunci nu are sens să ne mirăm că baza de selecție a fotbalului s-a îngustat foarte mult o dată ce doar copiii bogaților pot face sport de performanță. 

Franța, de exemplu, a câștigat de două ori Campionatul Mondial de Fotbal, dar până să ajungă aici a avut o adevărată strategie națională în acest domeniu. Și de atunci, grație rezultatului acestei strategii, chiar dacă nu câștigă mereu, măcar ajunge în top, mai spune jurnalistul Val Vâlcu.

În România, pentru a înțelege ușor ce facem cu sportul avem cel mai la îndemână exemplu: punem lacătul pe curtea școlii de vineri după-amiază până luni dimineață când revin elevii la ore, a subliniat ziaristul.

4. -imagine fara descriere- (gica-popescu_91041200.jpg)

Și nu știu de ce mai vrem performanță în sport din moment ce am făcut deja performanță în Procuratură: l-am băgat pe Gică Popescu la închisoare, iar procurorul care l-a anchetat... a ajuns procuror șef european, deci are fiecare performanță în ce domeniu și-a dorit.

VEZI ȘI: Marii pierzători ai Campionatului Mondial de Fotbal nu-s din Franța, ci din România: https://www.dcnews.ro/marii-pierzatori-ai-campionatului-mondial-de-fotbal-nu-s-din-franta-sau-argentina-ci-din-romania_899085.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel