Patrick Basham, Democratic Institute, la București: Vreau să văd cât fals capitalism este în România
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Patrick Basham
Patrick Basham
Președintele Democracy Institute, Patrick Basham, care s-a evidențiat prin articolele scrise în cele mai mari ziare americane în legătură cu războiul româno-român, a fost invitatul DCNews de joi. Acesta a explicat care este scopul vizitei sale în România.

„În această vizită, ca și în celelalte, continui să mențin ceea ce numim un rezumat de supervizare a dezvoltărilor politice din România. Acesta este un subiect de interes pentru mine de câțiva ani. Urmăresc și cazurile din progresul sau regresul, cum vreți să categorisiți, campaniei anticorupție”, a spus Patrick Basham în cadrul interviului acordat DCNews.

„De asemenea, cred că, în munca mea, dar și pentru alții care se uită din afară la ceea ce se întâmplă, încep să devin mai atent la componenta de afaceri, la efectele privind sectorul afacerilor, corporații, multinaționale. Interesul meu și al altora se concentrează asupra modului în care persoanele au fost urmărite și, în unele cazuri, persecutate în cadrul campaniei anticorupție”, a declarat acesta.

Totodată, a spus: „Noi, în Vest, în special în America, unde se află Institutul pentru Democrație, suntem din ce în ce mai conștienți de întreaga chestiune a ceea ce noi numim fals capitalism, unde există o relație nesănătoasă între guvern și unele elemente ale sectorului privat. Așa că sunt interesat să aflu cât de mult există fals capitalism în România. Este înfloritor? Este semnificativ? Din cercetările mele și de la oamenii cu care am vorbit, am înțeles până acum că este, de fapt, o problemă considerabilă”.

„Acestea sunt elementele pe care vreau să le aprofundez mai mult pentru a putea explica în continuare oamenilor din întreaga lume care, din fericire, arată mai mult interes față de România decât au avut până acum, ceea ce se întâmplă exact”, a explicat Patrick Basham.

Patrick Basham, președintele Democracy Institute, la interviurile DCNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel