Data publicării:
De ce s-a prăbușit totul între PNL și USR. Ioana Constantin: Ăsta e adevărul, surpriză, breaking news!
Ioana Constantin (PMP) a vorbit, pentru dcnews.ro, despre ruptura PNL - USR și culisele ei.
În cadrul interviului acordat DCNews și DCNewsTV, Ioana Constantin a vorbit și despre ruptura PNL - USR și adevărul din spatele ei.
”Până la urmă, o reformă în Justiția din România este necesară, fiindcă mult rău a făcut tocmai acest fapt, nereformarea justiției, a făcut mult rău țării”, a spus Bogdan Chirieac.
„Mie mi-e foarte dificil să cred că, în România, noi putem să facem o reformă reală a Justiției, pentru că este foarte multă patimă în politică, în primul rând. Acum trebuie să fim foarte cinstiți, fiecare partid a încercat atunci când a avut puterea și în Parlament, și la guvernare să schimbe lucruri în Justiție astfel încât să își protejeze pe oamenii săi sau să îi pună să răspundă, de multe ori incorect, pe adversarii politici.
Așa a fost gândit sistemul de justiție, uitând că există niște cetățeni care nu sunt politicieni și nu au nicio treabă cu răfuiala lor politică, uitând că ai niște firme, care ajung în tot felul de litigii în instanță și care ajung să închidă activitatea și să intre în faliment din cauza modului defectuos în care funcționează Justiția. La noi această reformă din Justiție nu a fost făcută pentru cetățeni, a fost făcută exclusiv în scopuri de răfuială politică.
Până la urmă de ce a picat coaliția? PNL - USR? Din cauza numirii procurorilor, ăsta e adevărul”, a afirmat Ioana Constantin.
Guvern prăbușit din cauza unui ministru
„Vă dați seama că totul s-a prăbușit între PNL și USR din cauza ministrului Stelian Ion, zis „Boxă”? Vă dați seama ce lumină? Să numească el procurorii”, a adăugat analistul politic Bogdan Chirieac.
”Da! Și l-a enervat pe președintele României. Știu că ăsta este adevărul pe care ei nu vor să îl accepte și ei încep să povestească de programul național „Anghel Saligny”. Păi surpriză, breaking news! Toți primarii lor aplică la „Anghel Saligny”, ăia puțini pe care îi au ei. Toți!”, a mai spus Ioana Constantin.
Urmărește interviul integral aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News