De ce nu e bine să bem apă îmbuteliată
În urma unui studiu efectuat recent, experții au aflat că apa îmbuteliată ne face foarte mult rău.
Cercetătorii germani au analizat conținutul apei îmbuteliate și au descoperit, în urma analizelor făcute, câteva lucruri îngrozitoare. Specialiștii afirmă că au găsit aproape 25.000 de substanțe chimice într-o singură sticlă. Ceea ce este și mai crunt este faptul că aceste substanțe chimice nu fac altceva decât să imite efectele pe care le au produsele farmaceutice asupra organismului nostru, scrie Unica.
Studiul a fost realizat în doua etape. Inițial, oamenii de știință au examinat 18 sticle de apă din întreaga lume și, în paralel, au testat și apa de la robinet. Rezultatul a scos la iveală faptul că în apa îmbuteliată există elemente care au interferat cu două tipuri de receptori hormonali - estrogeni și androgeni - într-o proporție cuprinsă în 60 si 90 %. Suprinzător sau nu, apa de la robinet a trecut testul, fără a fi descoperit niciun element nociv pentru organismul uman.
În următoarea etapă, experții au investigat și mai în detaliu și atunci au descoperit prezența celor 24.500 de substanțe chimice în apa îmbuteliată. Fără să ni se prezinte exact numele bombelor pe care le bem, specialiștii susțin că aceste substanțe pot provoca boli grave precum diabet, boli de inimă, infertilitate sau cancer, mai arată sursa citată.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News