Data publicării:
De ce nu e bine să bei apa rămasă în pahar peste noapte. Nu te-ai fi gândit!
Apa lăsată în pahar, peste noapte, nu ar trebui consumată. Iată explicația medicilor.
„Majoritatea avem obiceiul să punem pe noptieră câte un pahar cu apă în cazul în care peste noapte organismul simte nevoia de a consuma acest lichid. Trebuie să ştim că apa din pahar poate să sufere anumite modificări nefiind protejată de o farfuriuţă pe care ar fi bine să o punem deasupra. Schimbările sunt datorate de particulele care se pot pune pe suprafaţa apei, astfel contaminând-o cu praf sau cu încărcătura microbiană care poate să existe uneori în încăperea în care dormim", a declarat doctorul Valentin Boldea, D.S.P. Galaţi, potrivit adevarul.ro.
„Poate suferi modificări de oxidare"
„În momentul în care apa intră în contact cu aerul poate suferi şi modificări de oxidare, acea numită apă stătută care îşi schimbă proprietăţile fizico-chimice, dar şi încărcătura microbiană. Chiar dacă noi punem în pahar apă dintr-un bidon sau sticlă îmbuteliată, lăsată descoperită suferă modificări de a se contamina cu microorganisme prin fenomenele descrise anterior. Dacă avem posibilitatea, e bine să ţinem apa într-un bidonaş pe noptieră sau să existe căniţe cu sistem de închidere, astfel încât apa să intre cât mai puţin în contact cu aerul", a precizat doctorul Valentin Boldea, D.S.P. Galaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News