Data publicării:

De Ce nu ar trebui să fie Gică Popescu ales președinte al FRF

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp
Gică Popescu Mircea Sandu
Gică Popescu Mircea Sandu

Gică Popescu este principalul favorit pentru a-l succeda pe Mircea Sandu în funcția de președinte al FRF, dată fiind notorietatea de care se bucură și cariera impresionantă de fotbalist pe care o are în spate. Mai mult, actualul conducător al Federației Române de Fotbal a transmis că nu va mai candida la alegerile din 5 martie 2014, însă îl va susține pe Gică Popescu în cursa pentru șefia FRF. După ce a ieșit din viața sportivă, "Baciul" a avut însă mai multe eșecuri în afaceri, care nu îl recomandă deloc drept cel mai potrivit om pentru a prelua frâiele unei Federații cu o mulțime de probleme, unde nu calitățile fotbalistice sunt necesare, ci acelea manageriale. Iar cireașa de pe tort a fost reprezentată de condamnarea pe care Popescu a primit-o în "Dosarul Transferurilor".Eșecul Hotelului "Amfiteatru"Gică Popescu a investit bani într-un hotel de patru stele pe care l-a construit la malul Dunării, în Calafat, orașul său natal. Hotelul "Amfiteatru" a fost inaugurat în 2006, însă la 23 august 2010, Adevărul scria că s-a dovedit o afacere nereuşită, acesta fiind închis din lipsă de clienţi, chiar dacă reprezenta cea mai modernă clădire din oraș. Construcția beneficia de: 40 de camere, piscină interioară şi exterioară, sală de fitness, saună, săli de şedinţe şi de conferinţe, garaj interior. Din tot hotelul, doar garajul mai aducea bani la acea vreme, dar nu pe post de parcare, ci ca sală pentru nunţi, mai arăta sursa citată.Investiție de 10 milioane de euro, cu porțile închiseComplexul comercial Doldora din cartierul bucureştean Rahova, dezvoltat de către Gică Popescu şi doi parteneri de afaceri, a intrat în insolvenţă şi şi-a închis recent porţile, în condiţiile în care estimările iniţiale privind traficul şi vânzările au fost contrazise de realitate, scria Ziarul Financiar, la 26 august 2013. Cei trei afaceriști au deschis proiectul la finalul lui 2010, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro. Aceștia sperau să umple spaţiile de 7.000 de metri pătraţi cu magazine şi tarabe închiriate pentru 30 de euro/metrul pătrat lunar (190 de euro pentru un stand de 6,3 mp) - prețuri comparabile cu chiriile practicate în mall-urile din Bucureşti. Ulterior, în condiţiile în care majoritatea spaţiilor au rămas neocupate, pe jumătate din suprafața proiectului a fost amenajat un supermarket, dar nici rezultatele acestuia nu au fost satisfăcătoare. Gică Popescu deţine o participaţie de 25% în acest proiect, în timp ce Marius Roateş şi George Şaguna dețin câte 37,5%. La începutul lunii iulie, Tri­bunalul Bucureşti a decis intrarea în insolvenţă a firmei Doldora Capital, care a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 345.000 de euro şi pierderi de 893.000 de euro, în timp ce datoriile s-au ridicat la 10,9 milioane de euro, arată bilanţul de la Ministerul Finanţelor, conform sursei citate.Conducător de club fără rezultateMicrobiștii români sperau în urmă cu câțiva ani ca lupta pentru titlul de campioană a României la fotbal să ajungă să se dea la un moment dat între echipele conduse de cei doi lideri ai "Generației de Aur" - Gică Hagi și Gică Popescu. "Regele" a înființat academia de fotbal care îi poartă numele, care furnizează jucători pentru echipa Viitorul Constanța - echipa de seniori a academiei, în timp ce "Baciul" a intrat în acționariatul echipei Chindia Târgoviște, care ar fi trebuit să beneficieze de pepiniera de jucători de la Școala de Fotbal "Gică Popescu" din Craiova. În timp ce Viitorul Constanța evoluează în Prima Ligă, iar juniorii Academiei "Gheorghe Hagi" domină competițiile interne, la data de 21 iunie 2013, Tribunalului Dolj a acceptat cererea de insolvență a Școlii de Fotbal "Gică Popescu". Clubul a intrat în insolvenţă şi a cerut protecţia legii faţă de creditori, pentru o sumă de aproape 900.000 de lei, cea mai mare parte din această sumă reprezentând taxe şi impozite neachitate Statului, potrivit unui articol din Pro Sport, publicat la 10 iulie 2013. Ulterior, Gică Popescu a anunțat că se va retrage din acţionariatul clubului Chindia Târgovişte. Acesta a început colaborarea cu fotbalul târgoviştean în 2010, când s-a înfiinţat echipa Chindia, acţionarii clubului fiind Consilul Judeţean Dâmboviţa, Consiliul Local Târgovişte, Universitatea Valahia Târgovişte şi societatea Pimen GP, care îl are ca acţionar pe fostul internaţional. Ulterior, echipa a promovat în Liga a II-a în anul 2011, a încheiat sezonul 2011-2012 pe poziţia a şaptea, pentru ca în sezonul următor să retrogradeze în Liga a III-a, unde activează în prezent, în seria a şasea, scria Liga2.ro, la 15 noiembrie 2013.Condamnat la închisoarePe lângă toate acestea, Gică Popescu a fost condamnat, la 12 noiembrie 2012, la trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înşelăciune. Decizia luată de către Curtea de Apel București este cu suspendare, în Dosarul Transferurilor. Dacă sentinţa va fi păstrată după recurs, lui Gică Popescu îi va fi interzisă candidatura pentru şefia FRF la alegerile din 2014, scria site-ul realitatea.net, la 13 noiembrie 2012. Cum sentința din Dosarul Transferurilor a tot fost amânată, iată că Gică Popescu va candida la alegerile din 5 martie 2014.Susținerea lui Sandu, o armă cu două tăișuriNici faptul că va fi susținut de actualul președinte al FRF nu reprezintă pentru Gică Popescu avantaje în ceea ce privește încrederea și imaginea de care se bucură. Susținerea de către Mircea Sandu îi poate asigura "Baciului" voturile necesare pentru a ajunge în fruntea Federației, dar fotbalul românesc are nevoie de o schimbare, nu să fie condus în continuare din umbră de către Mircea Sandu și apropiații săi, cei care au făcut legea la FRF în ultimele două decenii.Contracandidații lui PopescuPână în prezent, pe lângă Gică Popescu, pentru alegerile de la FRF şi-au anunţat candidatura fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor – Vasile Avram, preşedintele Federației Române și a celei Europene de Minifotbal – Răzvan Burleanu și fostul fotbalist Marcel Puşcaş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel