De ce nu a mers Băsescu la vot
Traian Băsescu a explicat târziu în noapte de ce nu s-a prezentat la votm deși inițial spusese că va merge.
Băsescu le-a spus că nu a mers la vot pentru că le-a cerut românilor să nu facă asta și pentru că nu a vrut să legitimeze prin prezenţa sa un referendum în care s-a "umflat" numărul voturilor şi în care fete în bikini au mers la urne.
"Nu vreau să legitimez ceea ce ştiu că s-a făcut în umflarea numărului de voturi la acest referendum. Nu vreau să legitimez un referendum în care un aventurier politic duce la vot fete tinere în costume de baie. Nu vreau să legitimez prin prezenţa mea un referendum în care dispreţul pentru referendum este atât de mare încât doamne, domnişoare merg în bikini la vot. Acesta este motivul pentru care în cele din urmă am decis să nu merg la vot. Nu aş vrea ca mâine-poimâine cineva să spună că «domnule preşedinte, ai legitimat fraudele semnalate». Nu am vrut să le legitimez", a afirmat Băsescu.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică seară, după închiederea urnelor, că “flacăra democraţiei a rămas aprinsă”, iar românii “au respins lovitura de stat”.
“Flacăra democraţiei a rămas aprinsă! Românii au respins lovitura de stat a celor 256 de parlamentari conduşi de Victor Ponta şi Crin Antonescu. Vreau să le mulţumesc acelora care, trecând peste supărarea lor pe măsurile luate în timp de criză, au înţeles că astăzi nu a fost un referendum despre Traian Băsescu, ci a fost un referendum în favoarea Europei şi împotriva unei lovituri de stat”, a spus Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News