De ce ne rănește atât de tare pierderea animalului de companie. Importanța doliului

Luís Costa, poet și autor al volumului „Two Dying Lovers Holding a Cat”, publicat în noiembrie anul trecut, subliniază simbolismul pisicilor. Pierderea pisicii sale, Pierogi, cu puțin timp înainte de Crăciun, a lăsat o amprentă adâncă.

„Am observat că își pierdea ușor-ușor pofta de mâncare”, spune Costa, rememorând momentul în care a aflat că Pierogi avea cancer. Durerea fizică a pierderii unui animal de companie este accentuată de mici detalii, cum ar fi găsirea unui fir de păr pe podea – o amintire dureroasă a clipelor frumoase petrecute împreună.

Comentariile insensibile — "amplificator" al durerii

Pentru cei care au pierdut un animal de companie, comentariile neintenționat insensibile ale prietenilor sau cunoscuților pot agrava durerea. Comentarii de genul „Încă te gândești la asta?” sau „Când îți iei altul?” sunt frecvente și nu fac decât să sublinieze neînțelegerea suferinței implicate.

Susan, voluntară la Paws to Listen, un serviciu de suport pentru doliu oferit de organizația Cats Protection, vorbește despre pierderea recentă a pisicii sale, Tabitha. „Era micuța noastră răsfățată”, spune ea. „Acum, când a murit, casa pare goală. Nu mai e un cămin”, mai spune ea. Pierderea unui animal de companie lasă un gol greu de umplut, iar suferința este cât se poate de reală.

Diane James, șefa serviciului de suport pentru doliu la organizația Blue Cross, spune că uneori durerea pierderii unui animal poate fi mai intensă decât cea a pierderii unei persoane. „Depinde de persoană și de relația cu animalul”, explică ea. În timp ce doliul pentru un animal are multe similarități cu cel pentru oameni, există diferențe notabile, cum ar fi ceea ce James numește „durerea responsabilității”.

Finn Mackay, academician și scriitor, își amintește momentul în care a trebuit să-și eutanasieze pisica. „Pentru un moment, am avut sentimentul că am o putere prea mare – să decid viața sau moartea unei ființe. A fost îngrozitor”, spune Mackay. Decizia de a pune capăt suferinței unui animal poate aduce o povară emoțională imensă, iar sentimentul de vinovăție poate persista mult timp.

„Grievability” — conceptul pierderii de neînlocuit

Pentru unii, durerea este atât de intensă încât se manifestă sub formă de furie. Lola, în vârstă de 52 de ani, și-a pierdut cățelul în timpul unei operații de rutină. „Am primit un telefon de la veterinar, care ne cerea permisiunea să nu o resusciteze”, spune Lola. Reacția ei și a soțului său a fost una de disperare și furie.

Nu este neobișnuit ca membrii unui cuplu să reacționeze diferit la pierderea unui animal. Uneori, o astfel de pierdere poate aduce la suprafață dureri mai vechi, fie din cauza unei pierderi recente a unui membru al familiei, fie din cauza unei relații mai vechi care s-a finalizat odată cu pierderea animalului.

Mackay aduce în discuție un concept important: „grievability” – capacitatea de a jeli o ființă. Acest concept, dezvoltat de filozoful și academicianul Judith Butler, sugerează că orice ființă care nu poate fi înlocuită merită să fie jelită, scrie The Guardian.

Animalele, având în vedere unicitatea lor, se încadrează perfect în această definiție, iar durerea pierderii lor este reală și justificată.

Fiecare persoană trebuie să decidă singură când și dacă își va lua un nou animal de companie. Susan spune că unii oameni simt nevoia de a adopta rapid un alt animal, în timp ce alții nu vor mai putea face asta niciodată.

Important este ca fiecare să-și urmeze propriul ritm de doliu și să nu se simtă presat să înlocuiască un animal pierdut cu altul. Fiecare animal are propria sa personalitate și locul său special în viața noastră, iar pierderea sa este un eveniment care trebuie tratat cu compasiune și respect.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News