Data publicării:
De ce investițiile în REIT-uri pot fi chiar geniale! Adrian Tănase, BVB, arată avantajele enorme: Ce se va întâmpla după ce și România va avea legislație pentru asta
Ce sunt investițiile în REIT-uri și cum ar schimba un cadru legislativ pentru ele România.
Un fond de investiții imobiliare sau REIT (Real Estate Investment Trust) este o companie care utilizează un fond comun de capital investițional pentru a achiziționa sau dezvolta și, de obicei, pentru a gestiona un portofoliu de proprietăți generatoare de venituri.
Astăzi, la ședinţa comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în cadrul Camerei Deputaților, Adrian Tănase, Director General al Bursei de Valori București, a explicat care sunt oportunitățile ce pot fi atinse prin intermediul REIT-urilor.
Declarațiile au fost făcute la dezbaterea despre reglementarea REIT-urilor (Real Estate Investment Trusts) - „Modelarea Viitorului Investițiilor Imobiliare în România”, organizată în parteneriat cu BREC (Bucharest Real Estate Club), Bursa de Valori București și Comisiile pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României. Evenimentul de la Parlament a fost moderat de Bogdan Chirieac.
Vrem să facem o structură similară fiscală, dar care să fie mult mai lichidă, mai transparentă și mai eficientă, iar această structură se numește REIT
"Perspectiva jurnalistică este complet aliniată cu perspectiva economică a acestei propuneri pe care o facem. Da, real estate este un sector important în România și nu numai. Este un sector preferat de români pentru investiții. Este a doua cea mai importantă preferință pentru investițiile românilor după depozitele bancare. Este un sector care se dezvoltă, generează alte creșteri în alte sectoare și care generează o mare parte din GDP-ul României. Trebuie să ne uităm mai cu atenție la el și să vedem ce au făcut alții pentru stimula acest sector și implicit pentru a stimula toată economia României. Propunerea pe care vrem să o înaintăm astăzi este un win-win-win. Generăm situații favorabile pentru toate părțile implicate, de la dezvoltatori, investitori, până la bursă de valori", a declarat Adrian Tănase
"(...) Cu ce venim noi aici este să le creăm o structură care din punct de vedere fiscal să fi absolut similară cu ce fac acum. Fiscal ce înseamnă? Cumpără un apartament, face declarațiile fiscale și plătește un impozit pe chiriile pe care le încasează. Vrem să facem o structură similară fiscală, dar care să fie mult mai lichidă, mai transparentă și mai eficientă, iar această structură se numește REIT", a susținut acesta.
Sursa foto: Agerpres
Este un demers care creează win-win
"Există doar 7 state în UE care nu au reglementat astfel de REIT-uri, printre care și România. În rest toată lumea reglementează astfel de REIT-uri. Este un demers care creează win-win. În primul rând pentru investitori. O să fie mulți investitori care vor renunța la investițiile bilaterale de a cumpăra apartamente pe care să le gestioneze după aia pentru astfel de investiții, într-o acțiune a unui astfel de REIT. Va avea, practic, acces la chiriile încasate. Va fi poate chiar mai eficient pentru că el își va da banii pe mâna unui operator de astfel de REIT-uri care se duce și cumpără dintr-un foc 400 de apartamente. Se înlocuiește o tranzacție bilaterală, persoana fizică cu un dezvoltator, cu o tranzacție instituțională, de 400 de apartamente, din partea unui REIT, care să zicem că va beneficia de un avantaj de preț instituțional, de care o să beneficiem și noi ca indivizii care am investit", a spus Directorul General al Bursei de Valori București.
"După aceea, chestiunile de menținere a respectivelor proprietăți vor fi operate de un operator de REIT care va avea un avantaj fiscal. Adică el cu aceeași echipă va face mentenanță unitară pentru mai multe apartamente. Vă dați seama că per apartament, per metru pătrat, aceste costuri de mentenanță vor fi mult mai scăzute decât ce avem noi ca proprietari de real estate individuali. Va încasa chirii, poate și aici va avea un avantaj. Un negociator instituțional va avea un avantaj în a negocia niște chirii mai bune decât o facem noi individual", a afirmat acesta.
"Vom avea o investiție care ne va aduce, să spunem, un venit mai mare decât ce tranzacții facem noi bilaterale. Vom beneficia și de creșterile de preț ale respectivelor active, pentru că totul este listat, este transparent, prețul acțiunii va urmării prețul activelor din portofoliu și fiscal este egal cu ce am face noi individual. Este un mare incentive pentru dezvoltarea acestui sector, un mare incentive pentru a da acces românilor la acest sector. Ce se va întâmpla după aceea? Acest sector va fi mult mai bine reprezentat. Dezvoltatorii o să aibă un business proposition mult mai sănătos pentru că vor avea pe parte de cumpărare niște jucători mult mai mari, mult mai puternici, cu care vor negocia. Vom avea servicii mult mai bune pe piața de real estate, inclusiv când vom merge să închiriem un apartament. Nu vom discuta cu o persoană fizică de care azi dăm, mâine nu dăm, vom discuta cu un operator de astfel de active care trebuie să-și onoreze serviciile", a concluzionat Adrian Tănase, Director General al Bursei de Valori București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News