Membrii trupei și-au cerut scuze fanilor că nu au ajuns în România pâna acum și au oferit unul dintre cele mai impresionante concerte ale ediției din acest an a festivalului Neversea. Au fost aplaudați minute în șir, iar show-ul a fost condimentat cu multe momente care au adus o fericire de neimaginat participanților. Totul a culminat cu momentul în care solistul trupei, Danny O’Donoghue a coborât de pe scenă în public.
„Este pentru prima dată când venim în România și ne pare extrem de rău că nu am făcut-o până acum. Înainte să ajungem aici, am urmărit pe social media postările altor artiști din festival și nu ne vedea să credem câtă lume ne așteaptă. Am găsit un public incredibil și ne-am simțit minunat pe scenă dar și alături de fani. Promitem că vom reveni cât de curând ” a declarat solistul trupei The Script, Danny O’Donoghue.
Axwell&Ingrosso, doi dintre fondatorii trupei Swedish House Mafia au fost printre artiștii preferați și așteptați de fanii festivalului Neversea. Au făcut un show impresionant iar în momentul s-a auzit melodia „More than you know”, fanii au cântat fiecare vers alături de cei doi DJ.
Un show plin de energie și culoare a oferit și dj-ul american Steve Aoki care și-a răsplătit fanii la final cu 12 torturi delicioase. Artistul a rămas impresionat de răsăritul de la malul Mării Negre și de căldura cu care a fost primit la festivalul Neversea.
Nostalgicii au retrăit în ultima zi a festivalului de la malul marii atmosfera muzicii anilor ’90 alături de trupa Scooter, care a oferit un concert de neuitat fanilor săi. Și trupa Vama a fost primită cu ropote de aplauze și miile de fani din fața scenei au cântat vers cu vers melodii atât de cunoscute cum ar fi „Perfect fără tine”, „Vara Asta”, „Nu am chef azi” și multe alte hituri.
Debutul zilei cu numărul patru a fost făcut de pe scena principală de Jose Am, urmat de Paul Damixie, Vama, The Script, Scooter, W&W, Axwell&Ingrosso și s-a încheiat cu show-ul impresionant a lui Steve Aoki.
Show-urile lui Paul Damixie, VAMA, The Script, Scooter și Steve Aoki au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.
Pe celelalte scene au concertat peste 30 de alți artiști printre care Eats Everything, Jamie Jones, Dub Fx, Noisia, Stavroz, Satori, Black Coffee și mulți alții.
În cele 4 zile de festival traficul total a fost de peste 210.000 de persoane, atât din țară cât și din străinătate. În festival au putut fi văzute steagurile Marii Britanii, ale Belgiei, Olandei, ale Israelului dar și steaguri de peste ocean, din Canada.
Pe scenele festivalului au urcat, în cele patru zile, aproape 200 de artiști printre care Alan Walker, Hardwell, Jonas Blue, Red Foo, Aloe Blacc, Steve Angello, Galantis, John Newman, Armin van Buuren, Tujamo, The Script, Scooter și Axwell&Ingrosso.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video