'Este foarte important pentru noi să nu intrăm în iarnă. După iarnă, când ruşii vor fi avut mai mult timp să se implanteze, cu siguranţă va fi mai dificil. Spre asta ne duc. Este foarte important pentru noi să nu le oferim această posibilitate', a declarat Andrii Iermak pentru revista Novoie Vremia.
Reafirmând că armele furnizate de aliaţii occidentali sunt insuficiente, el a spus că mizează pe ajutorul militar american facilitat de 'land lease', 'legea de împrumut şi închiriere' din cel de-Al Doilea Razboi Mondial reactivată în mai de preşedintele Joe Biden pentru a sprijini Ucraina şi care urmează să intre în regim complet în august.
'Obiectivul nostru este victoria'
'Obiectivul nostru este victoria, nu ne gândim la altceva', a declarat Andrii Iermak.
Pe de altă parte, responsabilul a subliniat că negocierile în desfăşurare cu Rusia au vizat doar deblocarea porturilor pentru exportul cerealelor ucrainene care sunt imobilizate acolo de conflict, şi nu modul de a pune capăt conflictului de exemplu.
'Aceste negocieri au loc la nivel de militari şi al Ministerului de Externe şi numai cu medierea ONU', a spus el. 'Comunic cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, nu comunic cu ruşii', a subliniat şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, notează Agerpres.
Citește și - Putin anunță că sunt progrese în negocierile privind exporturile de cereale
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că se înregistrează progrese în negocierile privind exporturile de cereale din Ucraina prin Marea Neagră şi i-a mulţumit omologului său turc Recep Tayyip Erdogan pentru "medierea" în acest dosar, în cadrul unei întâlniri la Teheran, relatează AFP.
"Aş vrea să vă mulţumesc pentru eforturile de mediere, pentru că aţi propus Turcia ca teren de negociere în privinţa problemelor de producţie alimentară, a problemelor de exporturi de cereale prin Marea Neagră", a declarat Putin, conform unor afirmaţii incluse într-un comunicat de presă transmis de Kremlin.
"Datorită medierii dvs., am avansat. Este adevărat, nu sunt reglate încă toate chestiunile, însă există mişcare şi este un lucru bun", a adăugat el.
Cei doi lideri se află la Teheran pentru discuţii cu omologul lor iranian, Ebrahim Raisi, despre conflictul din Siria, dar şi despre războiul din Ucraina.
Putin şi Erdogan ar urma să discute în Iran despre mecanismele pentru a permite exporturile, prin culoare maritime sigure, de cereale din Ucraina, blocate de ofensiva militară rusă în această ţară, cu riscul de a provoca o criză alimentară mondială. Vezi articolul aici!
Citește și - SUA plasează Rusia pe listele ţărilor angajate în trafic de persoane şi în recrutarea de copii soldaţi
Statele Unite ale Americii au plasat marţi Rusia pe listele ţările angajate 'într-o politică sau un model' de trafic de persoane şi de muncă forţată sau ale căror forţe de securitate ori grupări armate susţinute de guvern recrutează sau folosesc copii soldaţi, potrivit Reuters.
Departamentul de Stat a inclus aceste liste în raportul său anual privind traficul de persoane, care cuprinde pentru prima dată, în urma unui mandat din 2019 al Congresului, o secţiune privind traficul de persoane sprijinit de stat.
Rusia apare frecvent în raport din cauza invaziei sale din Ucraina la 24 februarie şi a ceea ce documentul numeşte vulnerabilitatea milioanelor de refugiaţi ucraineni în faţa traficului de fiinţe umane. Reuters precizează că Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns deocamdată unei solicitări de a comenta acuzaţiile din raport.
Noua secţiune mai include Afganistan, Myanmar, Cuba, Iran, Coreea de Nord şi alte cinci ţări
În afară de Rusia, noua secţiune mai include Afganistan, Myanmar, Cuba, Iran, Coreea de Nord şi alte cinci ţări cu o 'politică documentată' sau 'un model documentat' de trafic de persoane, muncă forţată în sectoare afiliate guvernului, sclavie sexuală în tabere al guvernului sau folosire ori recrutare de copii soldaţi.
Raportul conţine de asemenea o listă separată de 12 ţări care folosesc sau recrutează copii soldaţi, iar printre ele se numără şi Rusia. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european