De Ce este furată și abandonată mașina lui Andrei Hrebenciuc, o dată la doi ani
O ipoteză șocantă circulă în lumea mondenă a Capitalei, legată de furtul mașinii lui Andrei Hrebenciuc. Nu atât dispariția unui automobil de 60.000 de euro ar fi ceva neobișnuit, cât faptul că mașina este găsită, de fiecare dată, la câteva ore după anunțarea furtului.
Pentru cazul din 2009, există o explicație. Hoții de mașini profită, uneori, de o ocazie neașteptată și ”saltă” limuzina fără o pregătire prealabilă. Când află că vehicolul pe care l-au furat aparține unei personalități, au motive să-l abandoneze, pentru că riscurile sunt mai mari. Andrei Hrebenciuc lăsase, în urmă cu doi ani, cheile în contact, cât deschidea poarta, iar hoțul a aflat ulterior pe cine a păgubit, din întâmplare. Ca urmare, s-a grăbit să abandoneze mașina.
În cazul furtului din această săptămână, hoțul știa exact pe cine vizează, întrucât cheile au fost furate din vestiarului unei săli de sport. Nu are sens furtul și abandonarea, decât într-o singură situație: cineva a dorit să dispună, pentru o oră sau două, de mașina lui Hrebenciuc.
Metoda se practică, de exemplu, când se montează dispozitive de interceptare și trebuie fie recuperate, fie schimbate bateriile etc. Primul furt ar fi fost, deci, unul ”la pont”, care a permis montarea acestor dispozitive, iar al doilea a asigurat service-ul ori recuperarea instalației. Această ipoteză pleacă de la ideea că, după recuperarea mașinii, Andrei Hrebenciuc nu a căutat dispozitivele de ascultare ascunse în vehicol.
Un caz similar s-a petrecut și în timpul interceptărilor lui Cătălin Voicu. Restaurantul Select, unde erau amplasate dispozitivele de înregistrare, a fost evacuat în urma unei alarme cu bombă, pentru a permite specialiștilor de la SRI să scoată tehnica din local. Autorul amenințării nu a fost identificat și sancționat, cum se întâmplă de cele mai multe ori când tinerii fac astefel de glume proaste.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News