Data publicării:
De ce au fost trimise ordinele de chemare sau mobilizare la război ”în cel mult opt ore” rezerviștilor. Ministerul Apărării, precizări
Rezerviștii primesc ordine de chemare sau mobilizare la război.
Documentele sunt semnate de comandanții centrelor militare din țară și prin acestea li se cere destinatarilor să se prezinte în cel mult 8 ore la cazarmele militare. Un astfel de ordin a primit și avocatul Aurel Moldovan, care a declarat, la Antena 3: ”Am primit săptămâna trecută un ordin de restabilire a datelor personale privind stagiu militar. Astăzi, în schimb, am primit acest ordin de chemare sau mobilizare la război a tuturor rezerviștilor. Eu, cum sunt rezervist și sunt locotenent în rezervă, vă dați seama că am rămas șocat, ştiind că mă duc cu un lucru şi mă trezesc cu altceva".
Avocatul a povestit că i s-a cerut să spună ce număr poartă la pantofi, la chipiu, la talie, lucruri care duc "spre o suspiciune rezonabilă că ne pregătim de un război împotriva voinței noastre”, afirmă acesta.
Constantin Spînu, purtător de cuvânt al MApN explicat, pentru sursa citată, de ce au fost trimise ordinele de chemare sau mobilizare la război:
"O singură precizare trebuie făcută. Trebuie să se prezinte la cazarmă doar în situația decretării sau instituirii stării de mobilizare de asediu sau de război. Astfel de documente au toți rezerviștii care sunt prinși în rezerva de mobilizare, rezerva operațională a Armatei României în statele de mobilizare ale unităților militare și le au atașate la livretul militar.
Probabil că domnul avocat nu a fost până acum prins în statul de organizare al unei unități care își completează efectivele la război. Chiar dumnealui a spus că prima dată a primit o convocare, să-i spunem, un ordin de chemare la centrul militar, iar acolo i s-a înmânat acest ordin de mobilizare pentru care a semnat de primire. El se activează doar în situația în care se va declara starea de mobilizare sau starea de asediu sau stare de război, situație în care este nevoie de mobilizare a armatei".
Discuția revine în atenția publică
Discuția nu este una noua, doar a revenit în atenția publică. La începutul anului, s-a mai vorbit despre acest ordin de chemare la mobilizare sau război, care reprezintă o procedură de rutină pentru rezerviști.
Documentul se numește ordin de chemare sau de mobilizare la război și este cunoscut prea bine de către toți cei care au trecut prin armată, pentru că se primește de zeci de ani, o dată la un interval de timp.
Și atunci, MApN a făcut precizări, în contextul în care cei chemați se gândesc imediat la războiul Rusia - Ucraina. MApN a precizat, la acel moment, că este vorba despre o operațiune de rutină care nu are legătură cu tensiunile dintre Ucraina și Rusia. Potrivit MApN, este vorba despre clarificarea situației militare. În plus, Ministerul Apărării a explicat că o mobilizare a rezervei militare se face doar prin decret prezidențial, iar momentan nu este vorba despre așa ceva. Documentul respectiv este denumit așa de lege și nu prevede nimic ceva ieșit din comun, a mai explicat MApN.
”Documentul se numește ordin de chemare pentru că așa este denumit de lege. Armata nu mobilizează rezerva. Este prevăzut de Constituția României. Dacă, Doamne ferește, avem nevoie, se face cu decret prezidențial. Toate centrele militare din țară sunt obligate să facă astfel de acțiuni. Nu este ieșit din comun. Foarte mulți rezerviști nu sunt chemați niciodată. Chemarea se face atunci când există o migrare, o schimbare”, a explicat Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt MApN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News