Data publicării:

De ce apare cancerul. Cel mai important factor de risc în apariția cancerului

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un stil de viață sănătos joacă un rol important în prevenirea cancerului. Însă, care sunt factorii care duc la apariția acestei boli.

Alegeri prezidentiale 2024

Peste 40% din totalul cazurilor de cancer ar putea fi prevenite dacă oamenii ar face alegeri mai sănătoase în ceea ce priveşte stilul de viaţă, afirmă autorii unui studiu publicat recent în Marea Britanie, informează bbc.com.

Potrivit celor mai recente date analizate de organizaţia Cancer Research UK, fumatul reprezintă cel mai important factor de risc care poate fi evitat. Pe locul al doilea în acest clasament se află dietele nesănătoase.

Organizaţia britanică îi îndeamnă pe oamenii din lumea întreagă să se gândească la sănătatea lor atunci când adoptă celebrele "hotărâri de Anul Nou".

Limitarea consumului de alcool şi practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice se află pe lista hotărârilor sănătoase.

  • potrivit datelor oficiale, analizate pe o durată de cinci ani, între 2007 şi 2011, peste 300.000 de cazuri de cancer care au fost diagnosticate în Marea Britanie au fost asociate cu fumatul.
  • alte 145.000 de cazuri au fost asociate cu dietele nesănătoase, care conţin prea multe alimente procesate.
  • obezitatea a cauzat 88.000 de cazuri, iar consumul excesiv de alcool a provocat 62.200 de cazuri de cancer.
  • cancerul de piele cauzat de expunerea prelungită la soare şi sedentarismul reprezintă la rândul lor alţi doi factori de risc importanţi.

Citește și: Nou tratament anticancer, testat cu succes

 

Organizaţia Public Health England spune că stilul de viaţă sănătos joacă un rol vital în diminuarea factorilor de risc care stimulează apariţia cancerului. Aceeaşi organizaţie a lansat recent o serie de campanii - Smokefree, Dry January şi Change4Life Sugar Swaps - care vizează creşterea gradului de conştientizare, în rândul populaţiei, a importanţei pe care o are stilul de viaţă asupra stării de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel