De ce a pierdut Camelia Bogdan procesul cu Gâdea, Ciuvică și Badea. ”Acum aflu că am avut proces cu doamna respectivă”
Camelia Bogdan a pierdut procesul în care a dat în judecată postul de televiziune Antena 3, pe Mircea Badea, Mugur Ciuvică și Mihai Gâdea.
Potrivit Antena 3, Camelia Bogdan a pierdut procesul în care dăduse în judecată pe Mircea Badea, Mugur Ciuvică și Mihai Gâdea. Aceasta ceruse să i se plătească daune morale în valoare de 100 de milioane de lei. Totuși, instanța a considerat că reclamanta, prin faptele săvârșite, s-a pus în situația de a fi criticată, iar jurnaliștii și-au exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele admise de CEDO.
Realizatorul de televiziune Mircea Badea a intervenit telefonic la emisiunea Decisiv de la Antena 3 și a comentat acest subiect:
„Nu e rușinoasă înfrângerea pentru că dânsa nu are această dimensiune, nu percepe un astfel de parametru. Pentru dânsa nu este rușinos. Eu acum aflu că am avut proces cu doamna respectivă. Am atâtea procese că le mai pierd și eu numărul. Am atât de multe că nu mai știu, non-stop am câte un termen, cineva vrea ceva de la mine etc.
În legătură cu această doamnă care nu mai e judecător, oricine a auzit-o vorbind vreodată cred că, dacă e un om de bun simț și are măcar un neuron funcțional, are o reacție legitimă, corectă, și anume aceea de a te îngrozi. Dacă o astfel de persoană este în România judecător și trimite oameni la pușcărie, asta este, pur și simplu, o realitate îngrozitoare.
Dacă ar fi să fiu surprins, nu mă surprinde nimic, nici această evaluare a așa-zisei prejudicieri la 100 de milioane de lei. Ne mai arată o dată desprinderea imponderabilă a doamnei fost judecător de bun simț, de realitate. Sunt chiar surprins de faptul că onorata instanță i-a explicat pe înțelesul oricărei persoane de bun simț că dacă tot ai suferit din partea unor foruri ale Justiției, nu mai poți să te pretinzi atât de imaculată, de minunată și deci, pe cale de consecință, atât de ușor de rănit atunci când niște oameni îți spun, decent, opiniile fundamentate despre tine“, a precizat Mircea Badea.
Camelia Bogdan a pierdut procesul cu Mircea Badea, Mugur Ciuvică și Mihai Gâdea
Tribunalul Cluj a motivat recent sentința prin care a respins în noiembrie 2020 o acțiune a judecătoarei Camelia Bogdan prin care aceasta chemase în judecată mai multe instituții (între care Antena 3 și ANAF) și persoane fizice (Mihai Gâdea, Mircea Badea, Mugur Ciuvică, Liviu Alexa, Dan Voiculescu, Jean Andrei). Judecătoarea Bogdan solicitase daune morale de 100 milioane lei.
În motivarea Tribunalului Cluj se arată între altele că:
- reclamanta însăşi, prin faptele săvârşite, ce au determinat în două rânduri aplicarea unor sancţiuni disciplinare de către CSM, s-a pus singură în situaţia de a fi criticată;
- prin articolele si emisiunile de televiziune, pârâţii şi-au exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele circumscrise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
- subiectele abordate în emisiunile şi articolele reclamate pot fi subsumate bunei înfăptuiri a justiţiei, care, aşa cum a apreciat însăşi reclamanta în cuprinsul acţiunii, constituie o temă de interes public.
- utilizarea sintagmei „judecătoare coruptă” sau „faptă de corupţie” nu a putut genera în sine o vătămare a dreptului reclamantei la reputaţie profesională, telespectatorii având posibilitatea să aprecieze singuri dacă contextul factual în care s-a plasat judecătorul Camelia Bogdan în soluţionarea dosarului Telepatia are sau nu caracteristicile unei fapte de corupţie în sens larg,
- nu s-a probat că scopul urmărit de pârâţi prin furnizarea informaţiilor referitoare la reclamantă a fost acela de denigrarea voită a acesteia, şi nu informarea publicului cu privire la aspect de interes general deosebit de importante, si anume funcţionarea sistemului judiciar;
- afirmaţiile făcute în emisiunile ori articolele menţionate fie au o bază factuală concretă, fiind susţinute de documente doveditoare, fie reprezintă opinii, judecăţi de valoare formulate pornind de la aceste fapte.
- utilizarea sintagmei „judecătoare coruptă” sau „faptă de corupţie” nu a putut genera în sine o vătămare a dreptului reclamantei la reputaţie profesională, telespectatorii având posibilitatea să aprecieze singuri dacă contextul factual în care s-a plasat judecătorul Camelia Bogdan în soluţionarea dosarului Telepatia are sau nu caracteristicile unei fapte de corupţie în sens larg.
Instanța a stabilit, de asemenea că mare parte din emisiuni se referă la participarea reclamantei la seminarul de la Poiana Brașov, participare pentru care domnia sa a fost remunerată de Ministerul Agriculturii, parte civilă în dosarul Telepatia, precum şi la încălcarea regulilor de repartizare aleatorie în dosarul Ultra Pro Computers, lipsa calităţii reclamantei de expert TAIEX la momentul la care a participat la seminarul de la Braşov, or faptul că în perioada 21 iulie-2 august 2014, în care s-a aflat la Poiana Brașov, a fost pontată prezentă la instanţă. Acestea reprezintă fapte concrete, într-adevăr, însă realitatea lor a fost probată prin documente oficiale, respectiv Hotărârea nr. 1J/2017 şi Hotărârea nr. 9J/2018 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru Judecători în materie disciplinară, adrese ale Curţii de Apel Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News