De ce a murit Juice Wrld. Descoperire șocantă în avionul privat
Descoperire șocantă făcută de anchetatori în urma morții rapperului Juice Wrld. Iată de ce a murit.
Rapperul american Juice Wrld ar fi murit din cauza unei supradoze de opioide, iar la bordul avionului său privat poliția ar fi găsit droguri, arme și muniție, potrivit TMZ.com.
Un agent federal care se afla la aeroportul din Chicago pentru a verifica avionul privat al rapperului Juice Wrld i-a administrat cântăreţului antitodul pentru opioide Narcan, acesta trezindu-se pentru câteva momente, înainte să moară, au declarat luni autorităţile americane, potrivit The Guardian, citează Mediafax.
Cel mai bun artist la premiile Billboard 2019
Rapperul în vârstă de 21 de ani, care a fost desemnat cel mai bun artist la premiile Billboard 2019, a ajuns pe aeroportul international Midway din Chicago la bordul avionului privat, duminică, în jurul orei 14.00. Mai mulţi agenţi federali şi poliţişti, acţionând în urma unui pont, aşteptau să verifice dacă la bordul aeronavei se aflau droguri sau arme, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Chicago.
Bagaje suspecte la bordul avionului
În timpul raziei desfăşurate în interiorul unui hangar, un câine poliţist a detectat mai multe bagaje suspecte la bordul avionului. Înăuntru au fost găsite mai multe pachete de canabis - platforma tmz.com scrie despre o cantitate de 30 de kilograme de droguri -, câteva sticluţe de sirop de tuse, trei pistoale, gloanţe şi o revistă despre muniţie, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei.
Rapperul, al cărui nume real era Jarad Higgins, a suferit convulsii în timpul raziei. Unul dintre agenţii federali i-a administrat Narcan după ce iubita cântăreţului a spus că acesta ar fi luat Percocet, un analgezic bazat pe opioide. Rapperul s-a trezit, dar nu a fost coerent. Higgins a fost imediat transportat la un centru medical, unde medicii au declarat decesul.
Rezultatele raportului toxicologic
Autorităţile au efectuat o autopsie luni, însă rezultatele raportului toxicologic nu au fost anunţate încă.
Piesele lui Juice Wrld "All Girls Are the Same" și "Lucid Dreams" au ajuns până pe locul al doilea în topul Billboard Hot 100. La începutul anului 2018, artistul a semnat un contract în valoare de peste 3 milioane de dolari cu Interscope Records. A ajuns pe primele locuri în clasamentul Billboard cu al doilea album pe care l-a lansat, "Death Race for Love".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News