De ce a mers Blaga la discuția cu Băsescu pe tema reunificării dreptei
Liderul PDL Vasile Blaga a confirmat luni că a avut o discuție cu președintele Traian Băsescu în legătură cu unificarea dreptei, precizând, totodată, și ce anume l-a motivat să "solicite" întâlnirea.
Vasile Blaga a fost întrebat, luni, în legătură cu afirmaţiile lui Traian Băsescu potrivit cărora liderul PDL i-ar fi solicitat o întâlnire dar nu a ţinut cont de părerile sale, potrivit Mediafax.
"Nu am nimic de adăugat, am avut o discuţie cu domnul preşedinte. N-ar fi trebuit să mire pe nimeni poziţia PDL, adică candidatura la alegeri europarlamentare singuri şi discuţii după alegeri, nimic nou", a explicat Blaga, precizând însă că a "solicitat" întâlnirea cu șeful statului la sfatul "mesagerilor".
"Hai să nu spunem cum a fost cu solicitarea, adică după ce primeşti mai mulţi mesageri sfătuindu-te să ai o astfel de discuţie, am avut-o, ceea ce nu mă deranjează", a spus Blaga, adăugând că mesagerii au fost din PDL.
Blaga a mai spus că PDL nu putea să stea şi să nu-şi desemneze un candidat pentru prezidenţiale, mai ales că există această acţiune prevăzută în programul său politic.
Vineri, preşedintele Traian Băsescu, întrebat dacă unificarea dreptei se va face după europarlamentare, a declarat că şi-ar fi dorit ca ea să se facă înainte de europarlamentare, pentru ca mai apoi să se desemneze un candidat la prezidenţiale, dezvăluind că, în urmă cu trei săptămâni, l-a sunat Vasile Blaga, cu care s-a şi întâlnit ulterior să discute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News