Data publicării:
De câte exerciții fizice ai nevoie pentru a compensa o zi de stat la birou
Statul îndelungat pe scaun poate fi compensat prin exerciții fizice.
Statul pe scaun pentru o perioadă îndelungată poate avea un impact major asupra sănătății, de la postură defectuoasă până la probleme legate de picioare. Astfel, oamenii de știință au încercat să afle de câte exerciții fizice este nevoie pentru a contracara efectele negative pe care le dă statul pe scaun.
Cercetările sugerează că aproximativ 30-40 de minute de activitate fizică ar fi suficiente, iar efortul nu trebuie să fie foarte mare, deoarece specialiștii recomandă să avem minimum 30 de minute de activitate fizică pentru a ”bifa” un stil de viață sănătos.
Potrivit cercetării, până la 40 de minute de ”activitate fizică de intensitate moderată până la viguroasă” în fiecare zi este cantitatea potrivită pentru a compensa 10 ore de stat în șezut - deși orice cantitate de exerciții fizice sau chiar și simplul fapt de a sta în picioare ajută într-o oarecare măsură.
Această afirmație se bazează pe un studiu de meta-analiză publicat în 2020, care a analizat nouă studii anterioare, implicând un total de 44 370 de persoane din patru țări diferite care purtau o formă de dispozitiv de urmărire a fitnessului.
Riscul de deces în rândul sedentarilor, în creștere
Analiza a constatat că riscul de deces în rândul celor cu un stil de viață mai sedentar a crescut pe măsură ce timpul petrecut în activități fizice de intensitate moderată spre viguroasă a scăzut.
”La persoanele active care fac aproximativ 30-40 de minute de activitate fizică de intensitate moderată până la viguroasă, asocierea dintre timpul sedentar ridicat și riscul de deces nu este semnificativ diferită de cea dintre persoanele cu un timp sedentar scăzut”, au explicat cercetătorii în lucrarea lor, notează Science Alert.
Astfel, practicarea unor activități rezonabil de intense - mersul pe bicicletă, mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul - poate reduce riscul de moarte prematură până la nivelul pe care l-ar avea dacă nu ați sta degeaba, în măsura în care această legătură poate fi observată în datele acumulate de mai multe mii de persoane.
”Încă nu ne este clar, de exemplu, unde se află exact limita pentru prea multă ședere. Dar acesta este un domeniu de cercetare care avansează rapid și sperăm că vom avea răspunsuri în câțiva ani”, au mai transmis cercetătorii.
Dacă dimineața poate să fie mai dificil să mergeți pe jos până la serviciu, la întoarcere puteți să coborâți cu câteva stații mai devreme decât de obicei și să faceți porțiunea de traseu pe jos. Mai mult, când nu aveți bagaje, este recomandat să urcați pe scări în locul liftului.
Citește și: Cât timp ar trebui să mergi pe jos pentru a pierde în greutate și a-ți îmbunătăți sănătatea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News