David Popovici, două medalii de aur la Campionatul Naţional de Nataţie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Inquam Photos / George Calin
Inquam Photos / George Calin
Înotătorul David Popovici a câştigat aurul la proba de 50 m liber în cadrul Campionatului Naţional de Nataţie. Nu e singura medalie de aur câştigată de român.

David Popovici a încheiat proba de 50 de metri liber în 22.62, iar podiumul a fost completat de Constantin George Alexandru Stoica, 22.96, și Patrick Dinu, 23.31

Ulterior, Popovici a câştigat aurul şi în proba de 100 m spate, scrie Digisport.ro.

Interviu pentru presa din Spania: Diferenţa este în zecimi de secundă

"Părinţii mei m-au învăţat că sportul nu este un joc al vieţii şi al morţii sau al binelui şi al răului. Diferenţa este în zecimi de secundă. Nu contează dacă pierzi, pentru că face parte din proces. Trebuie să fii echilibrat, indiferent dacă câştigi mult sau pierzi constant. Nu trebuie să fii entuziasmat de victorii sau trist de înfrângeri. Vor fi momente de formă pentru toate. Scopul meu nu este să câştig, nu mă concentrez pe asta. Ceea ce vreau este să dau eu tot ce am mai bun. Dacă reuşesc şi mă pregătesc bine, voi câştiga. Medaliile sunt un bonus, dar important este să fii pregătit, să ai planuri bune de antrenament. Obiectivul meu este Campionatul Mondial în acest an şi apoi Jocurile Olimpice, dar pe scurt, pot spune că scopul meu este să fac tot ce pot, iar atunci, dacă se va întâmpla asta, cu siguranţă voi câştiga", a spus dublul campion mondial la 100 şi 200 m liber pentru ziarul AS, din Madrid.

Popovici, 18 ani, care urmează să dea Bacalaureatul în această vară, a dezvăluit că s-a inspirat foarte mult din cartea "Man's Search for Meaning" de Viktor Frankl, un prizonier de la Auschwitz care era psiholog: "Am fost fascinat de modul în care a descris tot ce s-a întâmplat acolo, dar în afară de asta, mi-a oferit o perspectivă interesantă din psihologie. Este o carte care m-a ajutat foarte mult şi mi-a oferit cunoştinţe. Acum citesc alta despre personalitate. Dacă ai principii şi valori morale grozave poţi deveni o persoană grozavă şi foarte echilibrată. Încerc să scot ce e mai bun din oameni. Părinţii mei m-au învăţat să respect pe toată lumea şi să fiu recunoscător. Înţeleg că există presiune, oameni toxici şi alte pericole, dar mă concentrez pe lucrurile bune din oameni. Nu vreau să mă răzbun sau să mă gândesc rău la cineva. Asta e tot".

La Mondialele de la Fukuoka din această vară, Popovici a spus că vrea să înfrunte cei mai buni înotători, după ce duelul său la 100 m liber cu Caeleb Dressel, cvintuplu campion olimpic la Tokyo, nu a mai avut loc la Budapesta din cauza retragerii americanului: "Cred că îmi doresc cei mai buni adversari. La Budapesta el nu a mai participat după primele zile, iar Chalmers a avut şi o problemă la umăr. Este important ca toţi cei mai buni să fie acolo, chiar dacă pierzi o dată sau de două ori împotriva lor, dar pentru a creşte cel mai bine este ca totul să fie cât mai competitiv", scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel