David Popovici lasă presiunea în urmă. Ce spune despre calificarea la JO 2024: Dacă este, super, o să mă bucur
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
David Popovici nu pare să resimtă presiunea calificării la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, şi spune că nu este un obiectiv momentan. Popovici a câştigat miercuri 2 medalii de aur la Campionatul Naţional de Nataţie, la 50 m liber şi la 100 m spate. 

"Într-adevăr, a început sezonul pentru posibilitatea calificării la Jocuri și în premieră avem la noi în țară un concurs care ne oferă posibilitatea asta, pentru că este certificat FINA. Dacă este să mă calific, fie la sută liber, fie la 400, fie la orice altă probă, super, o să mă bucur, dar cu siguranță nu e un obiectiv pentru Naționalele astea.

M-a obosit foarte tare proba asta (n.r. cea de 100 de metri spate), nu am mai făcut-o de mult și am uitat cum se simte, e o oboseală diferită. Am revizitat una dintre probele cu care mi-am început cariera profesionistă, când eram mic înotam foarte mult spate, și am spus că, dacă tot este un concurs, nu cel mai important concurs din an, să experimentăm și să revizitez probe pe care nu le-am mai făcut de când eram mic.

Mi-ar fi plăcut sincer, dacă aș fi putut să aleg o probă cu care să pot să mă calific, asta mi s-ar fi părut cel mai interesant și neașteptat, dar o să lucrez la ea și vreau să reușesc să mă specializez într-atât de mult încât să pot să o fac și la competiții mai mari.

Nu mi se pare că trece repede (n.r. timpul până la Jocurile Olimpce), mai e suficient de mult, pentru a nu mă lăsa acaparat de așteptări, presiuni, o iau cu pași mici, mai am 4 zile din aceste Naționale, mai am poate Cupa României, mai am încă un concurs în vară, mai am și Mondialele, mai am nenumărate concursuri până acolo. Și, la unul dintre ele, inevitabil spun eu, mă voi și califica.

Ăsta este un lucru pe care mi-l doresc, se simte diferența atunci când la o Olimpiadă venim 4 sportivi români, înotători, și multe alte țări au mult mai mulți sportivi. Îmi doresc cât mai multă lume să performeze, să se califice la Olimpiada sau măcar să se apropie. Să avem mai mulți onoarea de a reprezenta țara.

A fost o perioadă pe care o avem în fiecare an, de antrenamente intense, lungi, o perioadă fără competiții, în care ne putem relaxa, să zic așa, și focusa doar pe antrenamente.

(n.r. legat de faptul că în acest an va participa la Campionatele Mondiale și va susține examenul de Bacalaureat) Cred că am emoții la fel de mari pentru fiecare și încerc să îmi împart timpul între a învața și a mă antrena, încerc să nu mă concentrez prea tare pe vreuna dintre ele și să reușesc să le fac pe ambele. Este un examen important, trebuie să termin liceul, dar până la urmă trebuie să nu uit că scopul meu este să iau Bacalaureatul, nu să excelez cu cele mai mari note din România neapărat. Dacă voi reuși asta, super. Am aceleași emoții”, a spus David Popovici după victoria din proba de 100 de metri spate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel